Imaginea din iconografie părea atât de vie! Iordanul avea ape limpezi, vad larg, la vremea Botezului. Când a ajuns el ca un pârâu cu apa colbuită, cu albia îngustă, de-abia susurând? Îl secătuise Marea Moartă? De ce nu exista și o reciprocă a curgerii? Ce îi dăruia marea această fără viață lui, măcar în ziua Botezului? Apa ei atât de sărată era incompatibilă cu viața. Și-atunci, degeaba i se sporea debitul. Singura bucurie rămânea Valea Iordanului, plină de viață: culturi de bananieri, dar și cereale, legume hrănitoare, toate îi datorau viața misticului rău. Sunt semeni Iordan (pârâul care susură) și semeni Marea Moartă. Cum ți-o fi dat, să fii dăruibil sau să primești. De-am tot curge iubire!
Adina Popescu
