Prima sărbătoare a lunii octombrie, Acoperământul Maicii Domnului

1522

,,Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim. Umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând spre cinstită icoana ta, cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău acoperământ și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre””.
Acoperământul Maicii Domnului (popular, pe filieră slavo-rusă: Pocrovul) este o sărbătoare a Maicii Domnului care se prăznuiește la 1 octombrie, în amintirea unei minuni întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, pe timpul împăratului Leon al VI-lea „Filozoful” (886 – 912), când Sfânta Fecioară s-a arătat, în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel ,,nebun” pentru Hristos, ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor. În tradiția greacă, această sărbătoare o prăznuiesc îndeosebi monahii în Sfântul munte Athos. Începând din 1952, sărbătorirea ei se face în Grecia pe 28 octombrie, ca o sărbătoare națională în care se aniversează respingerea atacului italian din 1940 asupra Greciei.
Prin secolul al XII-lea, sărbătoarea a fost introdusă în Rusia, unde a căpătat o mare popularitate, iar de la aceștia a trecut și la români, prăznuindu-se mai mult în mânăstiri. În ultima vreme, sărbătoarea a început să fie din ce în ce mai cunoscută și mai populară și la români, numeroase biserici și mănăstiri din țară și din diaspora românească purtând acest hram.

SEMNIFICAȚIA SĂRBĂTORII ,,Sf.Acopermânt”
Sărbătoarea amintește de apariția Maicii Domnului în cartierul Vlaherne (Blachernae) din Consy, actualu Istanbul, în Turcia de astăzi. în secolul al X-lea. La sfârșitul vieții Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos (Andrei din Constantinopol), acesta, împreună cu ucenicul său, Sf. Epifanie și cu mai mulți credincioși au văzut-o pe Maica Domnului împreună cu Sf.Ioan Botezătorul și cu mai mulți alți sfinți și îngeri, în timpul unei slujbe în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne. Biserica palatului din Vlaherne adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului – cămașa, acoperământul (maforionul) și parte a brâului acesteia, care fuseseră aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.
În acea vreme, Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii (posibil invazia rușilor kieveni din 907 sau 911). Maica Domnului a înaintat până în mijlocul Bisericii, a îngenuncheat, cu chipul brăzdat de lacrimi, și a rămas vreme îndelungată în rugăciune. Apoi și-a ridicat acoperământul (vălul) și l-a întins peste popor, ca pentru a-l ocroti. După arătarea Maicii Domnului, primejdia a fost îndepărtată, iar orașul a fost cruțat de suferință și de vărsarea de sânge.

ICOANA ,,SF. ACOPERĂMÂNT AL MAICII DOMNULUI”
În icoana Acoperământului Maicii Domnului sunt îmbinate două evenimente petrecute în vechea biserică din Vlaherne din Constantinopol la câteva secole distanță.
Icoana Cinstitului Acoperământ al Maicii Domnului o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu stând deasupra credincioșilor, cu mâinile ridicate la rugăciune. De cele două părți sunt înfățișați îngeri. Mai jos, în partea dreaptă a icoanei sunt cel mai adesea înfățișați Sf. Andrei cel Nebun pentru Hristos și ucenicul său Epifanie, care au văzut-o pe Maica Domnului în biserica din Vlaherne, iar alături de ei sunt înfățișați cei doisprezece Apostoli, episcopi, sfinte femei, monahi și mucenici, iar Maica Domnului îți întinde maforionul asupra credincioșilor adunați. Sf. Epifanie poartă pe sub manta o tunică, și face gesturi de uimire la vederea minunatei apariții a Maicii Domnuluiș Sf. Andrei este înfășurat doar într-o manta. Sub imaginea Maicii Domnului, în centrul icoanei stă un sfânt tânăr, îmbrăcat într-un stihat diaconesc. În mâna stângă poartă un sul de hârtie desfășurat, pe care este înscris textul condacului în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care se cântă la Nașterea Domnului (Fecioara astăzi…). Acesta este Sf. Cuvios Roman Melodul cunoscutul imnograf a cărui pomenire se face în aceeași zi, pe 1 octombrie. Acesta este însoțit de corul Bisericii și alături de el se găsesc și împăratul Leon înțeleptul, împreună cu împărăteasa și patriarhul Constantinopolului. Este posibil ca icoana Sfântului Acoperământ, care apare relativ târziu în iconografia ortodoxă să fie influențată de reprezentarea occidentală a Maicii Domnului – Maica Milostivirii (Mater Misericordiae), foarte populară în secolele XIII-XVI în Occidentul creștin.

BISERICI CU HRAMUL ,,Sf. ACOPERĂMÂNT AL MAICII DOMNULUI” în Gorj și în Vâlcea
În județul Gorj biserica sfintei mânăstiri Strâmba-Jiu își serbează mâine, 1 octombrie 2022, al doilea hram – ,,Acoperământul Maicii Domnului”.
Istoria acestui sfânt locaș de cult religios s-a împlinit între anii 1518 şi 1519, de către membrii familiei Roşianu, boieri de viţă veche, renumiţi pe Valea Jiului. Datele existente nu menţionează însă prima formă în care s-a construit locaşul de închinare, dacă a fost din lemn sau zid. Cert este însă că, pe vremea domnitorului Mihai Viteazul, unul dintre urmaşii vechilor ctitori, logofătul Stoichiţă Roşianu a rezidit din temelie mănăstirea.
În anul 1724, în ziua de 8 noiembrie, chiliile şi acoperişul bisericii au fost măcinate complet de un incendiu. Restaurarea s-a făcut cu multă trudă, de monahii vieţuitori de aici, în frunte cu egumenul Mitrofan. Lucrări de restaurare s-au făcut şi în vremea Sfântului Calinic, pe când acesta era episcop la Râmnic. De asemenea, în timpul Mitropolitului Nestor Vornicescu se repară complet chiliile, se introduce apa curentă, se refac zidurile aferente de cutremur ale bisericii, se construieşte o anexă pentru gospodărie cu grajd, fânar, cameră şi se înlocuieşte acoperişul.
În prezent, stareța Mănăstirii cu hramurile „Sfânta Treime” şi „Acoperământul Maicii Domnului” este Monahia Marina Gligor, sub coordonarea căreia, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, s-au realizat cele mai importante lucrări de conservare-restaurare din istoria mănăstirii. Astfel, s-a consolidat și restaurant biserica mare (arhitectură și pictură), s-au construit corpuri de chilii șii anexe, s-a construit Paraclisul cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului” în care se săvârșesc slujbele zilnice, s-a construit un altar de vară.
La rândul lor, oamenii credincioși din localitatea Câineni, județul Vâlcea, se bucură de hramul mânăstirii ,,Sf. Acoperământ al Maicii Domnului” din localitate. Să cinstim și noi această sărbătoare în cinstea Maicii Domnului, prin participare la Sf. Liturghie, citirea Acatistului Sf. Acoperământ, ajutorarea celor bolnavi și săraci și săvârșirea de fapte bune, încât să putem cu toți zice:
,,Fecioara astăzi înainte stând în Biserică, și cu cetele sfinților, nevăzut se roagă lui Dumnezeu. Îngerii cu ierarhii se închină și cu apostolii cu proorocii dănțuiescș că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu cel mai înainte de veci”.
Marius Stochitoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.