Florin Popete – o figură emblematică pentru fotbalul gorjean

1580

Ne-am propus în acest articol să amintim de unul din fotbaliștii care și-au pus amprenta asupra fotbalului gorjean. Și în special a sportului rege din Târgu Jiu, din perioada în care Pandurii reprezenta una din forțele fotbalului din prima ligă. Florin Popete a fost unul din oamenii de bază a gorjenilor, în perioada când fotbalul din Târgu Jiu își punea cuvântul în prima ligă. Și tot în acea perioadă, echipa din Gorj se regăsea în ofertele de pariuri 1×2 a caselor de pariuri. Mai mult offline, dar și online, câte existau pe piață, la acea vreme.

Mai jos, câteva repere din cariera de fotbalist al lui Florin Popete, care cea mai parte și-a petrecut-o la formația condusă în acea perioadă de Marian Condescu, unul din oamenii care au pus din plin umărul la performanțele obținute de gruparea gorjeană.

Florin Popete – primii pași în fotbal și debutul în prima ligă

Florin Popete s-a născut la data de 27 decembrie 1977, chiar în Târgu Jiu. Primii pași în fotbal i-a făcut la grupele de copii și juniori ai formației locale. A fost unul din cele mai bune produse ale grupării din Târgu Jiu. Postul pe care Popete a evoluat a fost cel de fundaș dreapta, unul care implică foarte multă muncă. Mai ales că pe acel post, contribui atât la faza defensivă, cât și la cea ofensivă.

Florin Popete a pus umărul în două rânduri la promovarea celor de la Pandurii Târgu Jiu în ligile superioare ale fotbalului din România. Prima oară a fost în anul 2000, pe când nu avea nici 23 de ani. Fundașul dreapta a fost om de bază a echipei care reușea accederea în Liga a doua. După 5 ani la nivelul ligii secunde, Pandurii Târgu Jiu reușea în premieră promovarea în prima ligă.

Iar Florin Popete contribuia din plin și de această dată. Ajuns la aproape 28 de ani, atât cât avea în 2005, când Pandurii promova în Liga 1, Popete era deja un jucător matur, care s-a acomodat imediat la rigorile primei ligi. De altfel, fundașul dreapta gorjean a strâns aproape 200 de prezențe pe prima scenă a fotbalului din prima ligă. Iar cea mai importantă performanță cu gruparea din Târgu Jiu a fost semifinala Cupei României, din 2007.

Pandurii se înclinau atunci cu 0-2 în fața câștigătoarei competiției din acest sezon, Rapid București. Florin Popete a evoluat pentru Pandurii Târgu Jiu până în anul 2013, când avea aproape 36 de ani. E drept, ultimele două sezoane au fost petrecute mai mult la echipa secundă a grupării gorjene. În cariera sa de fotbalist, Florin Popete a mai evoluat o scurtă perioadă pentru FCM Târgu Mureș, în 2010 și două sezoane la Farul Constanța, în perioada 2001-2003.

Între 2019 și 2021, când avea deja peste 42 de ani, Florin Popete a mai evoluat la nivelul Ligii a treia, primul eșalon fotbalistic profesionist din fotbalul românesc, pentru Gilortul Târgu Cărbunești, o formație tot din zona Gorjului.

Cu ce se ocupă în prezent fostul fundaș dreapta al celor de la Pandurii Târgu Jiu

În prezent, Florin Popete, ajuns la 44 de ani se ocupă de una din grupele de copii și juniori ai secției de fotbal de la CSM Târgu Jiu. Experiența sa la nivelul fotbalului juvenil este una mare, iar rezultatele au fost și aici de la bune spre foarte bune.

Timp de 7 ani, cât a fost antrenor la grupele U19 și U17 de la Pandurii Târgu Jiu, Florin Popete a reușit calificări în fazele finale ale competițiilor destinate juniorilor.

“Îmi doresc să pun umărul la dezvoltarea copiilor pe plan fotbalistic”

Florin Popete a declarat că e încântat de noua sa colaborare și spune că își dorește foarte mult să ajute fotbalul juvenil prin experiența pe care a dobândit-o de-a lungul anilor

“Îmi doresc să pun umărul la dezvoltarea copiilor pe plan fotbalistic și să-i ajutăm să-și atingă țelul acela de a ajunge jucători de bază, sperăm în viitorul apropia la echipa de seniori a CSM Târgu Jiu sau la echipele importante din fotbalul românesc și nu numai!”, a declarat Florin Popete la venirea sa la CSM Târgu Jiu.

În final, îi urăm și noi pe această cale Mult Succes lui Florin Popete în noua sa aventură, una deloc ușoară și foarte asiduă și sperăm să obțină cel puțin aceleași performanțe și în calitate de antrenor!

 

Decizie ONJN Nr. 2432 / 26.11.2020. Interzis utilizatorilor sub 18 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here