Protecţia Consumatorilor verifică furnizorii de energie electrică

1321

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță că a început acţiuni de control în întreaga ţară la furnizorii de energie electrică, în urma creşterii numărului de reclamaţii înregistrate de la consumatori în ceea ce priveşte modul de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă. „Controalele comisarilor ANPC se derulează la furnizorii de energie electrică și verifică modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în ceea ce privește calcularea facturilor emise de aceștia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă. Menționăm că, pentru a putea stabili dacă reclamațiile sunt fondate sau nu, comisarii ANPC analizează cu mare atenție toate documentele necesare, în fiecare caz în parte”, se arată într-un comunicat al instituției. ANPC reamintește consumatorilor că procedura pe care trebuie să o urmeze, atunci când au o nemulțumire legată de modul în care a fost realizată factura de consum, presupune să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informațiile primite nu sunt satisfăcătoare, pentru consumator, acesta să completeze formularul de sesizare de pe site-ul instituției, www.anpc.ro. În cazul în care consumatorii au aviz de deconectare și se consideră nedreptățiți, aceștia trebuie să completeze formularul de sesizare de pe site-ul www.anpc.ro, cu caracter urgent.
I.I.