Este știut faptul că Gigel Jianu, fostul primar de Motru, membru al Directoratului CEO, și Matei Dan, noul membru în BPJ și lider al PNL Motru, sunt legați financiar de parlamentarul Dan Vîlceanu, motiv pentru care ambii au absentat de la investirea noului prefect de Gorj, Cristina Cilibiu.
Jianu a preferat să stea astfel departe pentru a-și păstra funcția din
CEO care i-a fost asigurată de către deputat, asta pentru că mandatul său din Directorat expiră în 28 octombrie, în timp ce Matei, plătit la cabinetul parlamentarului, a stat departe de viitoarea conducere a partidului conștient că promovarea lui Iordache la cârma PNL Gorj îi va aduce pierderea locului de muncă și a poziției de lider de organizație, care a fost contestată îndelung de senator.
Declarațiile publice ale liderilor liberali de la Motru au fost inexistente în ultima săptămână, atât Jianu cât și Matei fiind conștienți că orice cuvânt spus poate să îi lase fără loc de muncă. Un atașament public fata de Vîlceanu, i-ar fi costat în fața lui Iordache și invers. Așa că au preferat să stea, strategic, deoparte.
Deja, PNL Motru este in vizor, Gigel Știrbu, noul lider de organizație anunțând deja că filialele vor fi evaluate. La Motru este o situație specială, în sensul că scrutinul de aici a fost contestat direct de senatorul Iordache. Vîlceanu a preferat să ”închidă ochii” legat de alegerile ilegale din municipiu, și chiar le-a asigurat, atât lui Matei, cât și lui Jianu, cate un loc de muncă foarte călduț din bani publici.
Ce va urma, este însă simplu de anticipat, conducerea PNL Motru urmând să fie radiată de actuala conducere a organizației județene.
A.S.