Andrieș și Ceandani, în echipa ideală a primei runde

1922

Succesul nou-promovatei CSM Târgu Jiu din prima rundă a Ligii Florilor nu a trecut neobservat. Handbalistele gorjence au învins-o pe Dacia Mioveni (27-25) la debutul în competiție, iar site-ul wesport.ro a inclus doi reprezentanții ai clubului nostru în echipa ideală a etapei. Este vorba despre extrema Mădălina Pal Ceandani, care a marcat de 6 ori în meciul de duminică, dar și de antrenorul Liviu Andrieș, omul care a dat peste cap calculele “specialiștilor”.
“CSM Târgu Jiu a fost surpriza plăcută a primei etape, iar Mădălina Ceandani Pal a marcat tot ce s-a putut când a avut ocazia (6 de goluri din 6 aruncări). A fost concurență mare pe acest post, în prima rundă, în special cu Dana Abed-Kader (Măgura), dar fiind vorba și de primul succes al formației gorjene în istoria Ligii Naționale, Mădălina își merită locul în echipa ideală, fiind o handbalistă cheie în întâlnirea amintită. Un merit în acest sens îl are fără doar și poate antrenorul Liviu Andrieș. Deși nu are un buget foarte mare la dispoziție și un lot cu care să impresioneze, antrenorul a știut să scoată maximum din jocul cu Dacia Mioveni. A fost un început excelent pentru echipa gorjeană, care a primit puține șanse de supraviețuire înainte de startul sezonului”, a notat wesport.ro.
Alături de cei doi, au mai fost evidențiate Diana Ciucă (portar la Rapid București), Cristina Neagu (inter stânga la CSM București), Ana Paula Rodrigues (centru la SCM Craiova), Jelena Lavko (inter dreapta la Dunărea Brăila), Katarina Krpez Slezak (extremă dreapta la SCM Craiova) și Tamires Morena Lima de Araujo (pivot la Gloria Bistrița).
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.