Ca la noi, la nimeni – Raportul BNR și o ședință de guvern neterminată!

840
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Abrambureala din Guvern: //Se toarnă zilnic gaz pe foc,/ Guvernul e-n derivă,/ Se-ndreaptă grabnic spre soroc,/ Să-i pregătim colivă!//.”
Mariana Dobrin, Din Țara lui Papură Vodă

Ca o veste bunicică, aflăm că ROBOR la 3 luni a început să scadă, la numai o zi după ce Mugur Isărescu a afirmat că băncile „au cam sărit calul” cu acest indice. În opinia sa, ROBOR la 3 luni a crescut prea mult față de rata de politică monetară a Băncii Centrale, care este de 5,5%. Indicele a coborât miercuri la 8,06% pe an, de la 8,14% cât era marți.
Guvernatorul Băncii Naționale a României(BNR) a adăugat că indicele ar trebui să se miște în apropierea ratei de politică monetară, cu un plus de maximum un punct procentual.
În aceste condiții, Guvernatorul BNR le-a transmis un avertisment băncilor: să se uite cu mai multă atenție la mesajele Băncii Centrale. Guvernatorul Băncii Naționale a Românei, Mugur Isărescu, a prezentat, marți, Raportul trimestrial asupra inflației.
„Aveți determinanții inflației, nu-i mai menționez, în principal evoluția prețurilor în sectorul energetic. Inflația ridicată rămâne un fenomen cu dimensiune globală, nu este numai în România”, a subliniat Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României(BNR).
„Aveți indicele armonizat al prețurilor de consum în Europa, ca să putem face o comparație, România nu este fruntață – între ghilimele – în acest domeniu. Suntem pe locul 7, ceva mai mult decât media inflației în Uniunea Europeană, de 9,6%. Dar mai important mi se par două lucruri. În primul rând și inflația cea mai scăzută din Europa depășește 5 la sută. Un studiu arată câte țări, din 60 analizate, mai au o inflație mai mică de 2 la sută, o țintă acceptată pe plan mondial. Observați că, în acest moment, avem 0 țări cu inflație scăzută de 2 la sută. S-a mai întâmplat acest lucru în perioada crizei din 2008-2009. Dar o scădere de asemenea amploare la zero nu s-a mai văzut în perioada analizată”, a spus Mugur Isărescu, marți, în conferința de prezentare a Raportului asupra inflației.
INVESTIȚII MARI ÎN ECONOMIE. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat suplimentarea sumei cu un miliard de lei pentru investiții mari în economie, ajungându-se la 7,4 miliarde lei suma totală a schemei.
„Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru Câciu a reieșit foarte clar posibilitatea să suplimentăm cu un miliard de lei bugetul schemei de ajutor de stat dedicat investițiilor importante în economie și, în felul acesta, avem posibilitatea să ajungem la un buget de 7,4 miliarde de lei, așa cum ne-am propus prin programul Sprijin pentrui România”, a declarat Nicolae Ciucă, premierul României.
ȘEDINȚA COALIȚIEI DE GUVERNARE. Miercuri, a avut loc o ședință a coaliției de guvernare, prima în ultimele două săptămâni. Pe agenda coaliției de guvernare au fost mai multe puncte pe ordinea de zi: rectificarea bugetară, posibilele remanieri, rotația prim-ministrului și problema UDMR, generată de poziționarea liderului Kelemen Hunor după declarațiile rasiste ale lui Viktor Orban în România, la Băile Tușnad.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă, președinte al Partidului Național Liberal, s-a întâlnit cu președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, dar a lipsit cu desăvârșire liderul UDMR, Kelemen Hunor, aflat în concediu până vineri.
LISTA NEAGRĂ A REMANIERILOR. La ora când închei acest comentariu, ședința Coaliției de Guvernare nu se încheiase și nu cunoaștem rezultatele. Totuși, în mediul politic se vorbea despre o remaniere guvernamentală. Miniștrii aflați pe lista neagră ar fi fost Eduard Novak (Sport), Vasile Dâncu (Apărare) și Virgil Popescu (Energie), ultimul fiind prezent la ședință.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here