Șeful ANAF, Lucian Heiuș, atrage atenția că peste 71.000 de contribuabili sunt în prezent în situaţia ca ANAF să le facă sesizări penale pentru că au reţinut, fără să vireze la bugetul statului, o serie taxe.
„Peste 71.000 de contribuabili se află în prezent în situația de a li se face sesizări penale pentru nevirarea către stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, conform OUG 130/2021. Aceștia vor primi de la începutul săptămânii următoare notificări de la ANAF cu prezentarea situației în care se află, cu propunerile de remediere a situației, dar și cu mesajul că în lipsa unei rezolvări, se va aplica legea la literă, adică vor urma sesizările penale. Notificarea va prezenta și variantele disponibile – să achite sau să acceseze diferitele instrumente de eșalonare/restructurare prevăzute de legislație. Aceste notificări sunt un ultim demers de prevenție pe care îl putem face înainte de sesizările penale”, a declarat Heiuș pentru Profit.ro.