Ab initio, este firesc să facem precizarea că ideea de a încropi acest material despre meritele lui Carol al II-lea în domeniul culturii s-a ivit în urma lecturii renumitei reviste de cultură ,,Ateneu”, numărul 625, septembrie a.c., număr de excepție, omagial, dedicat poetului George Bacovia, la împlinirea a 140 de ani de la naștere.
Carol al II-lea (1893-1953) a fost cel dintâi născut al viitorului renumit cuplu regal, Ferdinand și Maria, cuplu care s-a bucurat de respectul cuvenit al românilor. A primit mai întâi titlul de principe de Hoenzollern Sigmaringen, apoi rege al României între 8 iunie 1930- 6 septembrie 1940. Considerat cel mai controversat rege al României, Carol al II-lea a dus o viață personală neconformă cu convențiile Casei Regale, dovedindu-se încă din tinerețe a fi instabil, afemeiat și capricios.
Dar intenția noastră nu este de a da la iveală culpabilitățile regelui Carol al II-lea, dimpotrivă, de a evidenția meritele Sale deosebite în intensificarea culturii române. Mai întâi a fost înființată o instituție, ,,Fundația pentru Literatură și Artă ,,Carol II”,bogată în fonduri și valoroasă, care a pus accentul pe promovarea tinerelor talente, pe revalorificarea moştenirii literare și pe înflorirea tuturor artelor. Programul acesteia cuprindea înființarea de cămine culturale în fiecare târg și sat, înțelegându-se prin cămin un așezământ unde să existe o bibliotecă, un muzeu și o sală în care să se țină conferințe instructive și spectacole.
În timpul domniei lui Carol al II-lea, a apărut un număr impunător de cărți și de reviste pe diferite specialități. ,,Fundația” avea o editură și o revistă lunară de literatură, artă și cultură generală, cu titlul ,,Revista Fundațiilor Regale”. Și-a făcut apariția începând cu ianuarie 1934, sub conducerea unui comitet de direcție format din scriitori și oameni de știință: I. Al. Brătescu-Voinești, O. Goga, D. Gusti, E. Racoviță, C. Rădulescu-Motru și I. Simionescu. Paul Zarifopol era redactorul-șef, iar Camil Petrescu și Radu Cioculescu, redactori. Este o revistă de sinteză cât mai cuprinzătoare, în care este selectat un material reprezentativ din toate sectoarele și din toate disciplinele culturii, având la bază criteriul ,,strict axiologic”.
Parcurgând câteva reviste din 1934 și 1936, aflate în posesia noastră, mi-am dat seama de multitudinea de învățăminte ce se desprind din acestea, având posibilitatea să devii mult mai bogat spiritual.
Pe prima copertă a revistei, recto, apar colaboratorii din toate domeniile culturii, tematica tratată de aceștia. Urmează rubrica ,,Cronici”, iar la sfârșitul revistei întâlnim rubrica ,,Revista revistelor”, cu o sumară prezentare a revistelor străine și românești. Pe ultima copertă, recto și verso, ni se aduc la cunoștință aparițiile editoriale sau cele care se află sub tipar, în ordinea: biblioteci, scriitori români contemporani (romane, versuri, eseuri, critică, traduceri), scriitori străini moderni și contemporani, biblioteca de filosofie românească și operele premiate ale scriitorilor tineri. Sunt de facto realizările ,,Fundației pentru Literatură și Artă” ,,Carol II”.
Interesant e că în numărul din decembrie al fiecărui an, la sfârșitul revistei, se află o tablă de materii cu toate aparițiile pe acel an, ianuarie-decembrie, în ordinea: articole, studii, eseuri; proză literară, versuri și cronici.
Sub semnul regelui și sub ocrotirea sa, apărea Enciclopedia României. Oamenii de seamă, intelectuali de clasă conduceau proiecte de mare anvergură, așa cum era opera sociologică a lui Dimitrie Gusti, cu numeroasele sale echipe de cercetători în sate și orașe. În revistă, sub semnătura lui D. I. Suchianu, apăreau “Actualitățile europene”, iar I,I, Cantacuzino și AL. Vianu prezentau “Actualitățile franceze”.
În 1941, a fost editată și monumentala operă a lui George Călinescu, ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent”: ,,Când mi-a adus la ,,Fundația pentru Literatură și Artă” colosul de hârtie, reprezentând “Istoria literaturii române”, notează Al. Rosetti, pe atunci director, nu-mi venea să cred ochilor: o lucrare uriașă scrisă de la început până la sfârșit, caligrafic, de aceeași mână neobosită. Tipărită în format in folio (adică formatul cel mai mare obținut printr-o singură împăturire a foii de tipar, respectiv două coli) pe două coloane cu literă mică, lucrarea cuprindea 948 de pagini”. Tipărită în mare grabă, în momentul difuzării, Alexandru Rosetti a fost îndepărtat de la conducere de guvernul Antonescu, fiind înlocuit cu un coleg de facultate, D. Caracostea (KK), post râvnit de mult timp. Noul director a denunțat public cartea lui Călinescu și cerea autorităților confiscarea acesteia și urmărirea în justiție a autorului și a editorului, numai că ediția se epuizase din librării. Pe exemplarul dăruit lui Al. Rosetti, Călinescu a scris următoarea dedicație: ,,D-lui Al. Rosetti, iubit complice la această carte.George Călinescu”. Indirect și treptat, s-a început o campanie împotriva lui KK (D. Caracostea).
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ,,Revista Fundațiilor Regale” era condusă de D. Caracostea, secretar de redacție fiind Ovidiu Papadima, iar începând cu 1945, publicația se restructurează, fiind preluată de Al. Rosetti care o deține până în 1947, când își întrerupe apariția.
Condusă efectiv de Camil Petrescu, un adevărat factotum, revista s-a bucurat de colaborarea unor nume prestigioase din toate sferele culturii: Tudor Arghezi, Ion Pillat, George Bacovia, Ion Minulescu, Adrian Maniu, Aron Cotruș, Șerban Cioculescu, George Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Al. Rosetti, Sextil Puscariu, Al. Graur, Dimitrie Gusti, C. Noica, Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Paul Zarifopol, Camil Petrescu, Nicolae Iorga, H. Papadat-Bengescu, Camil Baltazar, GH. Brăescu, Em. Bucuța, Constantin I. Nottara, Gala Galaction, Barbu Brezianu, Anton Holban, Victor Eftimiu, Radu Cioculescu, I.I. Cantacuzino, D. I. Suchianu, Mihail Sebastian și alții.
Nu de puține ori, regele Carol al II-lea participa la ședințele Academiei, le prezida exprimându-și bucuria de a se afla între colegii săi. Sâmbătă, 5 iunie 1937, a fost ziua cea mare a recepției lui Lucian Blaga la Academie, cu ocazia primirii în acest înalt for științific. Discursul regelui Carol al II-lea a fost extrem de elogios pentru opera lui Lucian Blaga, singurul potrivnic fiind Nicolae Iorga. Menționăm că data a fost de mai multe ori amânată, numai ca să poată participa și Carol al II-lea.
Dintr-o scurtă cronică semnată de Camil Petrescu, aflăm că prima regină a României, Elisabeta (Carmen Sylva), de ziua ei, în 1901, i-a invitat pe toți copiii premianți din București la spectacolul ,,Sânziana și Pepelea”, la Teatrul Național. Printre ei se afla și Camil Petrescu, în vârstă de 7 ani. “În loja din dreapta stă în valuri albe, albă ca și ele, surâzând tuturor, aceea care dorise ca ziua ei să fie o zi frumoasă pentru copiii din București”. Era Carmen Sylva ,,îndrăgostită de muzică, de vers și legendă”.
Am citit cu luare-aminte cunoscuta și apreciata revistă de cultură ,,Ateneu”, ultimul număr, omagial, din septembrie, a.c., care apare în Bacău, acolo unde s-au născut “A-ul și B-ul literaturii române”(Vasile Alecsandri și George Bacovia). Mi-a atras atenția articolul profesorului Nicolae Scurtu, deținătorul originalului unei mărturii a lui George Bacovia despre însemnătatea culturală a epocii domniei lui Carol al II-lea: ,,Mare și strălucită epocă de progres prin credință și muncă.Un neam își întregește idealul spre un viitor de adevărată civilizație, sub destoinicia și rarele însușiri de conducător ale Suveranului său. Anii trecând au trezit o conștiință nouă, față de negura unor vremuri rămase, pentru totdeauna, în urmă” Gh. V. –Bacovia
Colaborator al ,,Revistei Fundațiilor Regale”, lui George Bacovia i s-au tipărit două cărți la Fundația pentru Literatură și artă ,,Regele Carol al II-lea”.
Din același articol apărut sub semnătura profesorului Nicolae Scurtu, din București, aflăm că la inițiativa istoricului și criticului literar N. I. Herescu, președintele Societății Scriitorilor Români, cu sprijinul secretarului general al instituției, a fost pregătită o carte omagială cu titlul “1930-1940-Majestății Sale Regele Carol al II-lea. Scriitorii Majestății Voastre închină Regelui Scriitor inima, credința și pana lor. 8 iunie 1940”. Printre colaboratorii acestei cărți omagiale îi amintim pe: Tudor Arghezi, Ion Barbu, Gh. V. –Bacovia, Demostene Botez, Otilia Cazimir, Ion Minulescu, Gala Galaction, Ion Pillat, Adrian Maniu, Liviu Rebreanu, Tudor Vianu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu și alții. Cartea nu a fost tipărită ca urmare a vremurilor tulburi. Începea cel de-al Doilea Război Mondial.
Cu drept cuvânt și într-un cuvânt, sintagma ,,Voievodul culturii române” atribuită Suveranului Carol al II-lea de cei implicați în activitatea spirituală reprezintă o recunoaștere și o încununare a măsurilor întreprinse, în mod deliberat, pentru progresul culturii române.
Constantin E. Ungureanu
