Coordonatorul de la Cariera Tismana, cu două dosare penale la activ, pe făraș

2573

Stoian Constantin, coordonatorul de la Cariera Tismana, surprins cărând cu mașina companie lucernă, motorina și fier, va fi schimbat din funcție. Șefii companiei au verificat sesizările salariaților la adresa șefului, cu două dosare penale la activ, unul fiind de furt, și ar fi decis ca, în câteva zile, să fie înlocuit din funcție. Lui Stoian i se prelungise cu o lună de zile menținerea un funcție, pe o intervenție politică, spun surse sindicale. La adresa lui Stoian s-au făcut sesizări până la Ministerul Energiei iar una a ajuns chiar la primul ministru. Salariații de la Tismana erau revoltați și au cerut liderului de sindicat Nicu Bunoaica să facă demersuri pentru destituirea respectivului din funcție, susținut de SMEO. Reamintim că, mașina companiei este utilizată, exclusiv, de către Stoian și în timpul liber, pentru interes personal. Recent mașina în cauză s-a defectat iar compania a fost obligată să achite 20.000 de lei reparație autoturismului. ,,Este un prejudiciu adus de respectivul companiei și îmi doresc că banii să fie recuperați de la cel care a stricat mașina folosind-o în interes personal”, a declarat liderul de sindicat.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here