Fostul proxenet Bejinaru, înapoi în CEO! Pe filiera Minprest, Benoni prestează la Cariera Lupoaia

7340

Ca la noi, la nimeni! Aristică Benoni Bejinaru, fostul lăcătuș mecanic care lucra la Cariera Roșiuța în 2014, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, iar în timpul liber era proxenet, a revenit în cadrul companiei. După ce a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare și și-a ispășit pedeapsa, Bejinaru s-a angajat la Minprest iar acum lucrează ca muncitor la Administrativ în cadrul Carierei Lupoaia. Angajații unității miniere au fost uimiți când l-au văzut, în aceste zile, pe fostul proxenet, în haine de lucru, în cadrul unității miniere.

Aristică Benoni Bejinaru avea 36 de ani când a fost capturat de polițiști în timp ce se întorcea de pe litoral. La acel moment, în 2014, respectivul era lăcătuş mecanic şi lipsea de la serviciu ca să racoleze, noaptea, tinere din cluburi, cu sprijinul unui prieten. Cei doi le promiteau fetelor că le ajută să-şi continue studiile, dar sfârşeau cu ameninţări că le vor vinde în străinătate.
Aristică Bejinaru a fost capturat, cu opt ani în urmă, în zona localităţii Filiaşi, în timp ce se întorcea de pe litoral. În maşină se aflau mai multe persoane, iar oamenii legii au fost nevoiţi să-i imobilizeze pe toţi cei aflaţi în interiorul autoturismului. Aristică Bejinaru şi Casian Bejat-Muja au fost arestaţi preventiv, atunci, pe o perioadă de 30 de zile pentru proxenetism şi trafic de persoane. Potrivit procurorilor, angajatul intrase astfel în graţiile unora dintre superiorii săi şi nu se mai prezenta, mai deloc, la serviciu. Potrivit procurorilor DIICOT, din anul 2010 şi până la data de 31 iulie 2014, Aristică-Benoni Bejinaru a avut ca principală preocupare trafic de persoane şi de minori şi proxenetism. Acesta frecventa noaptea cluburile, iar ziua se odihnea, deşi trebuia să se afle la lucru. Acesta era învoit de şefi şi de anumite persoane influente, în schimbul plasării de tinere pentru întreţinerea de raporturi sexuale. Lăcătuşul mecanic avea un salariu de 2500 de lei, la momentul când a fost prins, dar avea câştiguri însemnate din activitatea de proxenetism. Mai mult decât atât, Aristică Bejinaru făcea parte şi din Sindicatul Liber Cariera Roşiuţa, condus de Nelu Roşca. Acesta susţinea atunci că nu îl cunoaşte prea bine pe proxenet şi că în afară de câteva cuvinte nu a schimbat cu acesta. Acum, Roșca ar fi fost cel care nu l-a mai dorit pe Benone înapoi în unitatea minieră. Bejinaru a fost condamnat definitiv în 2017, la 7 ani de închisoare cu executare.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.