În urmă cu aproape o săptămână, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au depistat, în trafic, pe strada Eroilor, din localitate, un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, în timp ce transporta cantitatea de peste 25 de metri cubi de material lemnos, specia fag, fără documente legale de proveniență.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transport, cu orice mijloace de transport, a materialelor lemnoase, în volum de peste 10 metri cubi, neînsoțite de documente specifice de transport, conform Legii nr. 46/2008 Republicată, privind Codul Silvic
Atât cantitatea de material lemnos, cât și ansamblul de vehicule, format din cap tractor și semiremorca, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.