Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Fenomenul depopulării în mediul rural din Gorj- Frumuseţea costumului popular tradiţional gorjenesc, atât de original şi de strălucitor în splendoarea sa! – HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT

În ziua de marţi, 3 mai 2022, în cadrul slujbei desfăşurate în prezenţa Înaltului Ierarh al Olteniei, Părintele nostru Mitropoplit, acad. Dr. Irineu, am participat la Hramul Mănăstirii Lainici, închinat Sfântului Cuvios Irodion, iar, acolo, în faţa altarului de vară al mănăstirii, i-am admirat pe acei tineri îmbrăcaţi în costume populare şi m-am întrebat în sinea mea, oare, ce s-ar întâmpla, dacă toţi sau aproape toţi credincioşii veniţi la Sfânta Liturghie, ar purta straiele strămoşeşti sau costume schilereşti, pentru că imediat m-am gândit la frumuseţea costumului popular tradiţional gorjenesc, atât de original şi de strălucitor în splendoarea sa! De altfel, costumul popular tradiţional românesc are origini străvechi, dar s-a pierdut ceva din farmecul său, aşa cum susţin unii pretinşi specialişti, prin contactul cu lumea oraşului, mai ales că în viziunea unor comentatori mai mult sau mai puţinn avizaţi sau….vizionaţi, nu se poate vorbi de un costum tradiţional românesc unitar, ci de mai multe porturi populare zonale diferite, cu toate că portul românesc, definit prin trăsături generale, are aceeași asemănare pe tot cuprinsul țării! În multe privinţe, costumul popular tradiţional este poate cel mai bun ambasador al României, fiindcă frumoasele piese vestimentare care compun portul nostru au adus cinste marilor personalităţi ale neamului românesc! Orice s-ar spune, portul popular este o emblemă etnică inconfundabilă a fiecărui popor, deoarece modelele, culorile şi formele acestuia zugrăvesc o istorie nescrisă a unei naţiuni. Acesta este şi cazul costumului popular românesc, care a fost mereu promovat drept simbol unitar al poporului român, mai ales după etapa de emancipare naţională şi odată cu Marea Unire de la 1918, ca o expresie a unităţii de neam, din cele mai vechi timpuri, pentru că rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor! Ca să revenim la opiniile ,,specialiştilor” pandemizaţi, adevărul ar fi altul, deoarece costumul popular, în forma cea mai des prezentată astăzi, are prea puţin de-a face cu autenticul port al românilor din veacurile trecute. În primul rând este diferit de la o zonă la alta şi pe deasupra se pare că acel costum popular sută la sută autentic s-a pierdut cu câteva zeci de ani în urmă, astăzi supravieţuind mai ales combinaţii şi elemente de port tradiţional cu adaosuri moderne din lumea oraşului
Se apreciază că reconstituirile au fost posibile în special pe baza reprezentărilor de pe Columna lui Traian, dar şi pe monumentul de la Adamclisi, pentru că româncele au moştenit de la aceste triburi portul catrinţelor şi a fotei, iar bărbaţii – portul cămăşii lungi şi a cioarecilor. Mai există şi opinii care coboară originile influenţelor de mai târziu în portul popular, acum câteva milenii, mai exact, în statuetele incizate din cadrul Culturii Cucuteni cu acele veşminte frumos decorate şi colorate, cu motive care s-ar regăsi mai apoi şi în portul tradiţional românesc. Cea mai veche reprezentare a portului autentic românesc, adică după formarea acestei etnii, apare în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, şi voievodul muntean Basarab I, pentru că în acele imagini se observă clar portul autentic al bărbaţilor cu cămăşi lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, iţari, opinci şi căciuli din pielicele de oaie în cap, iar, costumul popular respectiv nu are ornamente şi elemente spectaculoase pentru décor, în mod firesc, evident, pentru că nu e costumaţie de sărbătoare, ci de război împotriva cotropitorilor!

Apare în portul popular gorjenesc şi pitorescul costum schileresc…
Dar, ca să revenim la costumul popular gorjenesc, să spunem că în frumuseţea sa, costumul popular femeiesc era compus, încă de la începuturile sale, din: cămașă lungă de cânepă, cu catrință sau zăvelcă, iar cel bărbătesc era format din: cioareci, căciulă, cămașă din pânză și șubă confecţionată din dimie albă. În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și în primele decenii ale secolului al XX-lea, când a trăit din plin o viaţă tumultoasă şi bogată în activităţi social-filantropice, în activităţi politice de deputat şi în iniţiative culturale de învăţământ şi educaţie, renumitul şi apreciatul gorjean, Dincă Schileru, iată că apare în portul popular gorjenesc şi pitorescul costum schileresc, alcătuit din căciulă moțată, cămașă de bumbac până la genunchi, nădragi, vestă, mintean și ghete. Costumul bărbătesc schileresc era compus din vestă cu piepții, cu spatele, cu buzunarele şi cu gulerul frumos croite. Vesta era ornată cu găitane, ochiulețe, cârlige brazi șarpe, floare cu cârlige, lanț, zimți, iar buzunarul era ornat ca potcoava de cal, cu un fel de cap de broască, iar deasupra șarpele. Pe buzunar se coseau semiluna, soarele și curcubeul. Spatele era ornat cu flori, iar minteanul sau baibaracul era purtat de către oamenii cei înstăriți sau de către flăcăii mai tineri. Costumul schileresc feminin cuprindea vesta pe lung, care avea ca elemente șarpele la buzunare, melcul intercalat cu opturi, cruciulița în ochiuri, haina ornată cu spirale, arabescuri, chenare, semicercuri. Costumul popular autentic se lucra în gospodăria săteanului, femeile întrecându-se în nopțile lungi de iarnă la țesutul și cusutul pieselor alcătuitoare. Pentru confecţionarea costumului schileresc atât de cântat şi lăudat, prima dată s-au folosit cânepa și inul, înlocuite apoi cu pânza de bumbac. Femeile foloseau în executarea costumului: borangic, arnici, lână, fluturi, mărgele şi mătase. Portul popular tradițional era compus din cămașa bărbătească, având foile pieptului, spatelui și mânecilor încrețite în jurul gâtului, peste încrețitură cusându-se gulerul. Poalele erau largi, pe lățimea pânzei se introducea lateral și câte un clin, iar mânecile, gura cămășii, cu poalele, erau brodate la fel. Cămașa era, fie cu mâneca mai lungă, cu volan, fie cămașă aleasă în război cu mâna, aleasă pe rost în război cu spetează. La femei exista portul constituit din cămașa cusută cu clin introdus la încheietura de sub braț, în cruci sau toiege şi cămașa cu panglici sau ungurenească. Se adăugau catrințele sau obregele la catrințe, apoi au apărut: catifeaua, broderiile, fluturii și mărgelele, precum și brăcirile lungi de 3-4 m și late de 30-40 de centimetri. În portul femeiesc de toamnă-iarnă se cuprindea și haina lungă de dimie. Începând cu secolul al XX-lea, femeile purtau cârpe de borangic țesute în două ițe și ornate cu fir de mătase ori bumbac prin alesătură cu mâna, cu speteaza și în cocleți. Costumul ungurenesc a fost împrumutat de la ciobanii veniți de peste munţi şi cuprindea: cămașa încrețită la gât și fixată pe o bentiță, compusă din piepți, spate, mâneci, ciupag, poale crețe, iar pe deasupra oprege, când tinerele purtau catrințe. Cămășile ungurenești erau cel mai des întâlnite la femeile din zona de sub munte, dar şi în unele sate din zona de deal, unde se aşezaseră cei veniţi din Ardeal. Panglicile negre de-a lungul cărora erau cusuți râuri negri, dădeau un farmec aparte acestor costume, mai ales că fondul era pânza albă imaculată. Pe cap, femeile purtau broboada de mătase neagră cu ciucuri pe margine. Mai răspândit era acest model în rândul băcițelor de la Novaci, de la Crasna şi de la Stăneşti, unde se mai păstrează şi astăzi. Toamna, femeile purtau vesta, laibărul, pieptarul și cojocul. Portul popular bărbătesc era reprezentat de costumul cu cămașă dreaptă și cioareci, precum și de costumul bărbătesc schileresc. Costumul cu cămașă dreaptă și cioareci albi era compus din căciulă țuguiată sau înfundată, pălărie de paie sau de fetru, cămașă, cioareci sau izmene, brâu, brăciri, cămașa cu platcă, ce avea broderii pe piepți, la umeri, la guler, la manșete și la poale, cu guler lat și întors. La costumul de primăvară se purtau izmene lungi până la glezne, potrivit de largi, la costumul de toamnă-iarnă se purtau cioareci confecționați din dimie bătută în piuă. Cioarecii erau formați din cracii, fundul, bearta pentru brăcinar, ghizdele, adică, două tăieturi sus, în față, iar nădragii semănau cu cioarecii, ca părți componente. Bărbații se încingeau cu brâu din lână sau chimir, iar în perioada rece se purtau: vesta din dimie, pieptarul, cojocul, baibaracul, minteanul și șuba. Cusăturile decorative erau sub formă de cârlige, ciocănele, brăduț şi trandafirași.
La femei, un costum popular al anilor 1950 era format din: ciupag, poale, catrințe, sau scoarțe, vestă, iar pentru împodobirea gâtului se confecționa un colier fin din mărgeluțe mici colorate, cusute pe o bentiță de catifea. Ciupagul și poalele se coseau pe același fel de material, din pânză de in sau de bumbac, țesută în război. Mai târziu, pânza se cumpăra din prăvălii sau din magazine. Un material foarte frumos din care se confecționau poalele și ciupagele era marchizetul, un material fin din mătase vegetală. Ciupagul se confecționa prin îmbinarea mai multor bucăți de pânză cusute separat. Mai întâi se coseau mânecile, pieptarul și gulerul, apoi se îmbinau cu spatele, printr-o cusătură specială. Frumusețea costumului consta în bogăția culorilor și a modelului, în măiestria combinării acestora. Cele mai frumoase și mai apreciate costume erau acelea ce se coseau cu mătase și formau o broderie spartă pe pieptar, peste care se adăugau paiete albe și fluturi. Catrințele se realizau în răboaie de țesut şi la începuturi modelele erau dispuse sub formă de vergi orizontale sau verticale sau sub formă de rânduri și flori. Apoi, se țeseau cu lână firele de mătase frumos colorate, iar cele din mătase naturală au luat locul celor de lână. Culorile: albastru, grena, verde, negru, cafeniu, maro, erau culorile florilor, frunzelor, ierbii pământului și erau foarte frumos îmbinate Un alt costum popular des întâlnit în comunele gorjeneşti era vâlnicul, compus din cămașă cu toiege, cu mărgele, în speteze, în cocleți, cu zăvelca țesută în patru ițe, cu urzeală de cânepă sau de lână și cu beteală de lână. Țesătura era decorată cu dungi de lățimi diferite, încrețită pe ațe și în bete. Materialul era plisat, în talie se încingeau brăcirile. Pe la jumătatea secolului al XX-lea, costumele populare au început să se poarte din ce în ce mai puțin, locul poalelor a fost luat de fustele largi din pânză neagră cu floricele, pe deasupra cărora puneau un șorț cu buzunar, ca mai apoi și ciupagele să fie înlocuite cu bluze ușoare din bumbac. O mulţime impresionantă de flori, broderii, ornamente, realizate sub formă de cruci, muște, altițe, râuri, sabace, dantele, croșeturi împodobeau cămășile femeiești și bărbătești. E foarte adevărat că anumite culori dominau cusăturile, dar o dată cu trecerea timpului, preferințele culorilor s-au schimbat mereu. Din timpuri străvechi predomina culoarea neagră, aplicată pe albul de dimie sau de pânză, iar culoarea roșie, de asemenea, era destul de apreciată de femeile satelor noastre și era întâlnită foarte des, nu numai în costumele naționale, dar și la fețele de masă, șervete, peșchire. Chiar și din împletiturile realizate cu ajutorul cârligelor, femeile făceau artă autentică, deoarece împodobeau cu măiestrie în râuri sau colace, cu șerpi, carâmbii ciorapilor, pieptul flanelelor sau mai precis, locurile care se văd. Acul, cârligul și croșeta, dar și războiul de țesut reprezentau uneltele necesare pentru practicarea acestor meşteşuguri străvechi ale confecţionării portului popular din Gorj, această vestimentaţie minunată care nu poate fi depopulată niciodată şi nici golită de spiritul ei autentic!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA