Condamnat pentru omor deosebit de grav, Dorel Lingurar, de loc din județul vecin, Hunedoara, a ajuns, la finalul anului trecut, la Penitenciarul Târgu-Jiu de la închisoarea din Timișoara. Până aici lucrurile nu sunt chiar așa de grave, deși condamnatul ar fi trebuit dus la Bârcea Mare, conform domiciliului. Deținutul a fost oprit însă în unitatea de detenție de la Târgu-Jiu, unde respectivul își așteaptă acum eliberarea condiționată, nu mai departe de luna mai. Un grup de deținuți ai penitenciarului din municipiu au adresat însă o scrisoare deschisă publicației Gorjeanul prin care reclamă fapte de corupție în închisoarea din municipiu, create de acest deținut ce are în spate o condamnare de 25 de ani pentru omor. Acuzele nu se opresc aici, de faptele lui Lingurar ar răspunde și un anume salariat al penitenciarului ca și alți colegi, totul fiind realizat cu scopul de a avantaja acest deținut, cazat în camera nr.1 a Penitenciarului Târgu-Jiu. Din acest motiv, se cere, prin intermediul publicației o anchetă internă în închisoarea din municipiu.
Ajuns probabil în noiembrie la Penitenciarul Târgu-Jiu, deținutul Dorel Lingurar adresează instanței din municipiu mai multe cereri de eliberare condiționată, toate respinse pe fond. Deținutul insistă însă, chiar dacă este obligat la cheltuieli de judecată de câteva sute de lei și așteaptă acum, ca luna viitoare, pe 11 mai, să ajungă iar în fața judecătorului pentru o eventuală eliberare condiționată.
Din motive încă neștiute, o persoană lipsită de libertate sau mai multe, se adresează Gorjeanul prin intermediul unei scrisori numite ,,memoriu”, în care solicită sprijin pentru demascarea acestui condamnat.
Respectivul este acuzat, în cuprinsul documentului, de dare de mită și trafic de influență, acuzațiile îndreptându-se și spre un salariat al penitenciarului, acuzat de luare de mită dar și ascunderea unui raport de incidență care ar privi acest deținut, pentru o fapta petrecută în Penitenciarul Timișoara.
Rămâne că Penitenciarul Târgu-Jiu să confirme sau să infirme aceste acuzații îndreptare chiar spre șeful de secție unde este încarcerat Dorel Lingurar, dar și la adresa deținutului aflat la un pas de eliberarea condiționată.
A.S.