Pentru părintele iubirii,
Luceafărul României
Te văd în noapte și în gând stăpân al nopții înstelate,
Luceafăr blând te văd lucind tot mai departe.
Te faci din ce în mai mic, lumina ți se pierde-n noapte,
În urma ta rămân doar lacrimi, rămân doar niște șoapte.
Multe fete se îndrăgostiră de lumina și de chipul tău cel falnic,
Neștiind că fiind nemuritor, ești rece și ești jalnic.
Ești doar o stea care arată drumul corăbiilor pierdute-n port,
Tu ești nemuritor dar fără suflet și fără de dorinţi, ești doar un astru mort.
Tu doar primești lumina de la soare și o trimiți spre noi în noapte,
Dar lumina ta e rece, de loc nu ne încălzește, să știi, nepoate.
Pe când noi, oamenii, primim lumina de la soare și suntem calzi,
De vrei să fii ca noi, în lumina și căldura noastră trebui să te scalzi.
Și atunci tu vei simți fiorul unei vieți adevărate,
Și vei putea trăii cu noi și nu privind de acolo, de departe.
Încearcă să vorbești cu tatăl nost, să-ți dea o viață ca a noastră, doar una,
Și doar atunci poți spune c-ai trăit cu adevărat, că ai trăit minunea.
Poți să trăiești tu mii de ani dar, degeaba dacă nu simți iubirea,
Dacă nu râzi, nu plângi și n-ai ajuns să știi ce-i fericirea.
Și cum niciodată n-ai simțit fiorul dragostei ce vine pe furiș,
Atunci nu ai trăit și ai fost doar un copac, doar un tufiș.
Sunt doar un om cu-o viață scurtă dar puțin îmi pasă,
E scurtă viața trăită-n dragoste și în iubire, scurtă dar frumoasă.
Iar tu, luceafăr ce vii din altă lume, trăiește-ți viața fadă, rece,
Trăind mii și mii de ani tu n-ai să simți că ea pe lângă tine trece.
Tu nu ai nimic mai mult ca noi, căci noi avem iubire,
Iar tu în timpul tău nemărginit, trăiești dar mort în nemurire.
Un singur Luceafăr cald și blând a existat pe lume,
Păcat că noi, românii, l-am avut și n-am știut a-i pune nume.
A strălucit atâta de puțin dar, ne-a orbit și l-am lăsat de tânăr ca să moară,
Singur și bolnav noi l-am lăsat să plece, fără să simțim nimic, chiar fără să ne doară.
În noapte, când singur sunt și mă așez pe iarbă privind în sus la stele,
Cu lacrima în ochi îl caut gândind că-i undeva acolo sus și mă privește de dincolo de ele.
Nicolae Romolus „Myky”
