Pentru istorie! CSM Târgu Jiu e ca şi promovată în Liga Florilor!

2108

CSM Târgu Jiu se poate gândi deja la duelurile tari din Liga Florilor. Gorjencele au dominat autoritar Seria B din care au făcut parte, iar succesul decisiv a venit în partida cu principala contracandidată la promovare, Universitatea Cluj, scor 28-21. Trupa condusă de Liviu Andrieş şi Andrei Enache a fost detaşat echipa mai bună în acest campionat, iar gorjencele au demonstrat acest lucru cu vârf şi îndesat, duminică. Gazdele s-au instalat rapid la conducerea partidei, au păstrat permanent distanţa între ele şi adversare, iar ardelencele nu au fost niciun moment în avantaj pe tabelă. La cabine s-a intrat cu o diferenţă de trei goluri, 14-11, dar ecartul s-a mărit în al doilea mitan, când CSM a condus constant cu 5-6 goluri. Jucătoarele mai experimentate, Sabine Klimek, Florenţa Ilie sau Alecsandra Gavrilă, au arătat că nu degeaba oficialii clubului au investit încrederea în ele. De altfel, toată echipa a făcut un meci bun, în contextul în care trupa alb-albastră nu s-a putut folosi totuşi de handbaliste-cheie. Dana Toader este în refacere, Bianca Stanca vine după o accidentare, iar Mădălina Olariu este în repaus de o bună bucată de vreme. De asemenea, Anna Ivanenko este departe de forma optimă, dar a contribuit de pe parchet la succesul echipei noastre. Mădălina Pal Ceandani a fost cea mai bună marcatoare a gorjencelor, cu 6 goluri. Iulia Andrei şi Sabine Klimek au punctat de câte 5 ori, iar Ira Zinatullina şi Alecsandra Gavrilă au reuşit câte 3 goluri. Au mai marcat Bianca Chiriţă (2), Florenţa Ilie (2), Anna Ivanenko (1) şi Elena Popovici (1).
După meci, Valentina Toader-Trică şi Liviu Andrieş au vorbit ,,la cald” despre performanţa istorică realizată la Târgu-Jiu. Pentru întâia oară, vom avea o formaţie feminină într-unul dintre cele mai tari campionate de pe planetă.
,,Ştiam că va fi un meci foarte dificil, dar am jucat foarte bine şi le felicit pe fete pentru că am fost foarte unite. Cu siguranţă am promovat în Liga Florilor. Cheia meciului cred că a fost apărarea, dar şi poarta ne-a ajutat foarte mult. Am jucat bine colectiv şi am respectat tot ceea ce am muncit la antrenamente. Momentan nu realizăm ce s-a întâmplat, suntem euforice, dar ne-am îndeplinit obiectivul. De-a lungul sezonului am devenit din ce în ce mai unite şi pot spune că suntem o familie. Mă gândeam acum 3 ani, speram că o să promovez cu CSM, şi mă bucur că am făcut suporterii fericiţi. Abia aştept duelul cu CSM Bucureşti, ne-am duelat cu Rapid. Ştiu că va fi un sezon dificil, dar încercăm să ne facem treaba cu oricine am juca. Cu siguranţă nu vom face figuraţie în Liga Florilor. Vom munci, avem un antrenor bun, şi asta se vede, şi vom face faţă acolo. Publicul a fost al optulea jucător şi sper să fie şi din campionatul următor la fel”, a declarat Vali. ,,Venim după trei ani de muncă şi nu mă gândeam că, într-un timp atât de scurt, o să reuşim promovarea în Liga Florilor. Este meritul tuturor fetelor care au trecut pe la CSM, este meritul întregii echipe de conducere şi tuturor celor care ne susţin, Consiliul Local, Primăria Târgu-Jiu şi toţi oamenii care au fost alături de acest proiect. Sunt mândru că, încă o dată, reuşesc să scriu istorie la Târgu-Jiu, împreună cu fetele. Am reuşit ce cu greu ne puteam închipui. Astăzi, am făcut un joc foarte bun tactic, dar şi din punct de vedere al determinării şi dăruirii fetelor. Le felicit şi sunt mândru că antrenez asemenea fete. Cheia acestui sezon a fost… munca, munca şi iar munca. Am fost constanţi în tot ce am făcut şi avem un lot valoros. Ne gândim de foarte mult timp la sezonul următor şi sunt convins că nu vom face figuraţie. Ne aşteaptă o perioadă extrem de dificilă, mai ales pe cei din conducerea administrativă şi pe antrenori. Sper eu că, împreună cu minunatul public, şi sper eu să se refacă această emulaţie, o să facem şi alte lucruri frumoase. M-am temut de acesi meci, ar fi absurd să nu recunosc, dar le-am simţit pe fete motivate”, a mărturisit principalul de la handbal.
CSM Târgu Jiu are 15 victorii în 15 confruntări din acest sezon.
Cătălin Pasăre