Este frustrant să fie disponibilă atâta cunoaștere și, totodată, să existe atâta limitare în om. Și din această perspectivă ar trebui, compensatoriu, ca moartea să fie un orizont, poate chiar o dezînsingurare. În același timp, însă, simpla posibilitate și aspirația determină implicarea și dobândirea, nu conștientizarea limitei, în cele mai multe cazuri, extrem de inhibitoare. Oamenii au putut face religii din melancolie, speranță și revoltă. Cel puțin atunci, în vechime, aspirația omului era colosală. Toate marile construcții ale lumii antice au fost făcute pentru zei sau pentru trecerea în dincolo a conducătorului. Ce încredințare trebuie să fi fost în sufletele acelor oameni, dacă au fost capabili de astfel de jertfe! Unii în efort și alții în costuri, aceasta fiind și una dintre datoriile logice și firești ale vieții, ca fiecare individ să contribuie cu ce are la dobândirile comune ale unei societăți. Acum, împotmoliți în materie și contaminați de virușii convențiilor, în limitarea noastră nu ne mai punem nici măcar problema limitei, ne înălțăm doar pe propriile înălțări, adică suntem propriii dumnezei pe tocuri. Procesul cunoașterii este cel mult delegat indivizilor de meserie, dar fără a-i mai lua apoi în calcul. De fapt, le dăm credit doar pentru ca ei să ne lase ulterior în pace, să nu ne fie tulburată autosuficiența. Singurul zeu valid a devenit confortul. Cu siguranță că acest tipar al omului și-a pierdut consistența și, mai apoi, sănătatea. Nu mai poate produce nimic, doar depresie și fugă de realitate. Pentru reveniri, în lipsa conștiinței, este nevoie de obiectivitatea evenimentului istoric, cutremurare, viitură sau explozie, va trebui să ne debaraseze de cele pe care le-am adus până la refuz în noi înșine, rămânând astfel fără suficient loc pentru suflet. O întreagă lume a aparențelor există în noi abuziv pentru minte și suflet. Această lume ar trebui supusă unei dezlocuiri. A cuprins totul, în acest stadiu ea nu mai poate fi voluntară, ci numai constrângătoare. Evenimentul istoric este singurul care ne mai poate restaura în secvența noastră socială.
P.S. Un tip de confort la îndemână, degrabă furnizor de beneficii, indiferent de domeniul urmărit, este să le spui oamenilor ceea ce vor să audă. Pe acesta însă eu nu l-am avut și am rezistat tentației de a-l utiliza chiar și atunci când beneficiul îmi părea a-mi fi necesar sau era poziționat foarte aproape.
Marius Marian Șolea
