Nicu Bunoaica: Asupra oamenilor mei se fac presiuni! Inspectorii sociali de la CEO sunt în vizorul ministrului

2433

Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, acuză șefi din carierele miniere care, după cum precizează acesta, fac presiuni asupra membrilor din sindicatul condus de acesta. Mai mult, ei sunt mutați pe alte posturi care nu corespund meseriei lor, încălcându-se Codul Muncii: ” Este vorba despre vicepreședintele sindicatului meu, Marius Popescu. El a fost mutat de la Tismana 2, la Tismana 1, motivându-se că nu este personal suficient acolo. De fapt, este personal suficient, sunt 13 oameni. Se fac mizeriile astea pentru că face parte din sindicatul meu și asta deranjează. El a dat concurs pentru postul pe care l-a ocupat, de CFL-ist. Nu e fișa postului său la Tismana 1, unde a fost mutat abuziv. Toate astea, la cererea boșilor sindicali din zonă și a inginerului șef Constantin Stoian, pus de sindicate în funcție. Acest Stoian, am înțeles că este implicat într-un dosar ce vizează furt de role și mai recent, furt de lemn. Asta se întâmplă cu oamenii mei, sunt la cheremul unora care au probleme cu legea. Eu sunt în drum spre București, ministrul Popescu mi-a cerut toate datele cu privire la inspectorii sociali care taie frunză la câini și sunt plătiți regește. Vă spun, se vor lua măsuri cu ei pentru că nu-și justifică lefurile”, a spus Nicu Bunoaica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.