Sindicatul Național Pro Lex a dat în judecată Primăria Târgu-Cărbunești solicitând încadrarea polițiștilor locali din oraș în condiții de muncă similare polițiștilor din Poliția Română. Procesul a fost deschis pe rolul Tribunalului Gorj, la sfârșitul anului trecut.
Sindicaliștii au cerut instanței să constate dreptul reclamanților la „încadrarea în condiții speciale de muncă pe perioada în care au avut calitatea de polițiști locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice sau circulației pe drumurile publice, respectiv în condiții deosebite de muncă pe perioada în care au avut calitatea de polițiști locali cu atribuții în alte domenii decât cele de ordine și liniște publică sau circulație pe drumurile publice, după caz”.
În plus, s-a mai solicitat „obligarea pârâților la încadrarea reclamanților în aceleași condiții de muncă și în viitor dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții”, cu plata contribuțiilor la asigurările sociale corespunzătoare, conform legii.
Pro Lex precizează că polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice și circulației pe drumurile publice își desfășoară activitatea în condiții de muncă similare cu ale polițiștilor din cadrul Poliției Române
„Condițiile de muncă au fost detaliate în «Buletinul de determinare prin expertizare condiții de muncă Poliția Locală Târgoviște» de către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița. Din acesta rezultă că organele abilitate au constatat următoarele: expunerea la condiții meteo (variații de temperatură, vara – foarte cald, iarna – foarte frig, ploi, ninsori); curenți de aer din cauza lucrului în aer liber; agresiune și relații neprincipiale cu persoane străine care au intenții antisociale, în timpul îndeplinirii sarcinilor de muncă; animale periculoase: câini fără stăpân; suprasolicitare fizică prin expunerea la efort dinamic prin deplasarea între diferite puncte de lucru în timpul desfășurării activității (operația efectuată cu condiționare temporală și frecvență mare); solicitare și încordare neuropsihică (atenție distributivă, concentrare, responsabilitate în formularea deciziilor și aplicarea sancțiunilor, supravegherea obiectivului pe toată durata programului de lucru, decizii dificile pe timp scurt pe parcursul incidentelor); descărcarea accidentală a armelor în momentul verificării muniției, predării sau primirii armelor sau în cazul unor altercații”, se arată în solicitarea Pro Lex depusă la instanță.
În plus, mai spun sindicaliștii, Poliția Locală este „forță complementară în domeniul ordinii publice”, iar în unele localități, sau pentru anumite perioade de timp, polițiștii locali cu atribuții în domeniile ordinii și liniștii publice, precum și al circulației pe drumurile publice, au desfășurat activitatea în echipă cu cei din cadrul Poliției Române.
Cerere neîntemeiată
Juriștii primăriei au cerut respingerea cererii ca fiind neîntemeiată. Tribunalul Gorj s-a pronunțat încă de la al doilea termen al procesului. „Respinge acțiunea formulată de reclamanții (…) prin Sindicatul Național PRO LEX în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Oraşului Târgu-Cărbuneşti şi Primarul oraşului Târgu-Cărbuneşti ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge în rest acțiunea formulată de reclamanții (…) prin Sindicatul National PRO LEX, în contradictoriu cu pârâtul Unitatea Administrativ Teritorială a orașului Târgu Cărbunești, ca neîntemeiată”, a decis, luna trecută, Tribunalul Gorj, sentința nefiind definitivă.
Cei șapte reclamanți îndeplinesc funcția de polițist local în cadrul UAT Oraș Tg-Cărbunești. „Prin prezenta acțiune, reclamanții nu contestă un act administrativ, ci solicită să li se constate și să fie încadrați ca desfășurându-și activitatea în condiții speciale, respectiv deosebite de muncă. Întrucât pentru polițiștii locali nu sunt reglementate în mod expres aceste locuri de muncă și activitățile care se desfășoară în condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă, prezenta acțiune este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare”, a motivat Tribunalul Gorj.
Procese similare se află și pe rolul altor instanțe din țară.
Personalul poliției locale este compus din funcționari publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local, funcționari publici care ocupă funcții publice generale și personal contractual.
I.IRINOIU