«Întâmpinarea Domnului» a fost prăznuită pe 2 februarie, la 40 de zile de la Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, când Fiul Lui Dumnezeu este dus la Templu de către Fecioara Maria şi dreptul Iosif, pentru împlinirea Legii în baza căreia orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit Bunului Dumnezeu, moment în care sunt întâmpinaţi de către dreptul Simeon şi de către prorociţa Ana, în cea de-a 40-a zi de la naştere, când se făcea şi «curăţirea» mamei. Se spune că după Naşterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile, Maica Sa, Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară Maria, a plecat din Betleem cu Sfântul Iosif, şi au venit la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul, iar, Maica lui Dumnezeu a venit acum în biserică, să se curăţească, deşi nu-i trebuia curăţire, fiind neîntinată şi Preacurată.
«Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta»!
Praznicul a fost instituit de către împăratul roman Justinian I (527-565), mai înainte făcându-se de către Biserică pomenire despre Întâmpinarea Domnului, dar, fără să fie sărbătorită. De altfel, despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, cea de-a doua Carte a lui Moise din Vechiul Testament spune: «Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al Meu» (Ieşire, 2-2), deoarece fiii lui Israel aduceau pruncii lor cei întâi născuţi în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege, după care aceştia erau răscumpăraţi cu un preţ, numit «argintul răscumpărării», care se da leviţilor ce slujeau în biserică. Sfântul Simeon este descris de către Sf. Ev. Luca drept un om credincios ce respecta rânduielile Legii Vechi («Şi iată era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; şi omul acesta era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era asupra lui» (Luca 2; 25). Atunci, dreptul Simeon a luat în braţe Pruncul trimis de către Însuşi Dumnezeu ca să se Întrupeze, să se facă om şi să devină Mântuitorul lumii şi a avut bucuria împlinirii făgăduinţelor făcute de Dumnezeu, mulţumind prin această rugăciune: «Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel» (Luca 2, 25-26). Tradiţia menţionează faptul că bătrânul Simeon era unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Dar, atunci când trebuia să traducă versetul de la Isaia, cap. 7, «Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu», el s-a îndoit, gândindu-se că este imposibil ca o fecioară să nască, aşa că a vrut să şteargă aceste cuvinte, însă, îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a ţinut mâna, zicându-i: «Nu fi necredincios faţă de cele scrise, şi a căror împlinire singur o vei vedea. Pentru că nu vei gusta moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul» («Vieţile Sfinţilor»). După întâmplarea aceasta, Sf. Simeon a crezut cele spuse de înger şi a aşteptat venirea lui Hristos în lume, ducând o viaţă dreaptă, ferindu-se de tot răul şi rugându-se lui Dumnezeu ca să miluiască lumea, iar, adresându-se Maicii Domnului, a prorocit despre Patimile Mântuitorului Hristos, despre răstignirea Lui şi despre tulburările care vor fi în Biserică în veacurile următoare: «Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi» (Luca, 2; 34, 35). Şi s-a mutat cu pace la adânci bătrâneţi, pentru că se scrie despre Sfântul şi Dreptul Simeon că a trăit 360 de ani, ca să ajungă vremea în care Fiul cel fără de ani S-a născut din Sfânta Fecioară! Aşadar, în acest fel, va spune Iisus Hristos: „N-am venit să stric Legea, ci s-o împlinesc” (Matei 5,17), iar, în clipa în care L-a ţinut pe Iisus în braţe, Simeon avea aproape 300 de ani, având şi revelaţia că Pruncul Iisus este însuşi Mântuitorul lumii, pentru că în acel moment rosteşte zguduitoarea mărturisire: «Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Tău, Israe» (Luca 2, 29-32), ca o rugăciune rostită la fiecare slujbă a Vecerniei. Apoi, adresându-i-se Fecioarei Maria, Simeon o avertizează despre cumplitele suferinţe care vor preceda Mântuirea: «Iată, Acesta (Hristos – n.r.) este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi» (Luca 2:34-35), iar, prorociţa Ana, care stătea alături de bătrânul Simeon, avea 84 de ani şi nu părăsea niciodată Templul, slujind cu smerenie în post şi rugăciune, pentru a da mărturie despre divinitatea Pruncului. În icoana dedicată Întâmpinării Domnului, proorociţa Ana are în mâini un sul de pergament pe care scrie: «Pruncul a întărit cerul şi pământul», astfel că după modelul Mântuitorului, Modelul Sfintei Familii este păstrat şi în zilele noastre! Ca o întărire a celor spuse, credem că e bine să ne gândim la Rugăciunea care se înalţă la Sărbătoarea «Întâmpinarea Domnului» şi care sună astfel:
,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut și Cuvântul lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost văzut de prooroci, ca prin oglindă, în ghicitură și mai pe urmă, în aceste zile, Te-ai născut nestricat cu trupul din Preasfânta Fecioară Maria și în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, întru întâmpinarea întregii lumi, Te-ai arătat ca Prunc, purtat în brațele Dreptului Simeon pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Cât de proslăvită și de prealuminată este aducerea Ta în brațele Născătoarei de Dumnezeu în biserica Domnului și Întâmpinarea Ta de către bătrânul Simeon. Astăzi cerurile se veselesc și pământul se bucură de venirea Ta, Dumnezeule, de venirea Dumnezeului și Împăratului nostru. De demult Moise s-a urcat în munte ca să vadă slava Ta, dar nu a putut să-Ți vadă fața Ta, pentru că i-ai arătat doar spatele. În această zi prealuminoasă a întâmpinării Tale, Tu Te-ai arătat pe Tine Om, strălucind de nespusă dumnezeiască Lumină, ca împreună cu Simeon să Te vedem față către față, să Te pipăim cu mâinile și să Te primim în brațele noastre ca să Te cunoaștem pe Tine ca Dumnezeu venit în trup. Pentru aceasta proslăvim nespusă coborârea Ta și marea Ta iubire de oameni, că prin venirea Ta ai dăruit acum bucurie cerească neamului omenesc căzut de demult în păcat. Că Tu prin dreapta Ta judecată ai izgonit pe strămoșii noștri din raiul desfătării în lumea aceasta, iar acum ne-ai miluit și iarăși ne-ai deschis locașurile cerești și ai prefăcut plânsul nostru întru bucurie, iar Adam nu se mai rușinează pentru neascultare și nici nu se va mai ascunde de la fața Ta, fiind chemat de Tine, pentru că Tu ai venit acum ca să iei asupră-Ți păcatele lui, să-l speli cu sângele Tău și să-l îmbraci pe el, gol fiind, în haina mântuirii, în podoaba veseliei și să-l înfrumusețezi pe el, ca pe un mire. Iar pe noi, pe toți, care prăznuim dumnezeiasca Ta întâmpinare, învrednicește-ne ca împreună cu fecioarele înțelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, cu candelele credinței și curăției aprinse să privim cu ochii credinței dumnezeiasca Ta față, să Te purtăm în inimi, în toate zilele vieții noastre, ca să ne fii nouă Dumnezeu și noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita și înfricoșătoarea zi a venirii Tale, când toți sfinții vor ieși în văzduh pentru marea Ta întâmpinare, învrednicește-ne și pe noi să Te vedem, și astfel pururea cu Domnul vom fi. Slavă milosârdiei Tale, slavă Împărăției Tale, slavă purtării Tale de grijă, Unule iubitorule de oameni, că a Ta este împărăția și puterea și slava, împreună cu Cel fără de Început al Tău Părinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!
«Crede, deci, suflete creştin, închină-te, nădăjduieşte, iubeşte»!
Ca să vorbim despre urmarea Lui Hristos, precizăm faptul că primul şi cel dintâi, Adam, a fost zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar pentru călcarea poruncii a pierdut pe cea după chip şi s-a făcut neasemenea lui Dumnezeu! Acum, oamenii nu mai pot să se mântuiască, dacă nu se vor face asemenea şi închipuiţi Fiului lui Dumnezeu, adică lui Hristos. Şi cel ce nu ascultă de învăţătura Lui, nu va fi vrednic de împărăţia Lui. Icoana – atunci se cheamă adevărată icoană – seamănă cu chipul cel dintâi. Şi creştinul atunci se cheamă cu adevărat chipul lui Hristos, numai când, după puterea sa, se aseamănă cu Hristos. Şi când seamănă lui Hristos, se rânduieşte mai înainte şi se cheamă la împărăţia Lui, precum zice Apostolul: «Primul cel dintâi, Adam, a fost zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar pentru călcarea poruncii a pierdut pe cea după chip şi s-a făcut neasemenea lui Dumnezeu. Acum oamenii nu mai pot să se mântuiască dacă nu se vor face asemenea şi închipuiţi Fiului lui Dumnezeu, adică lui Hristos. Şi cel ce nu ascultă de învăţătura Lui nu va fi vrednic de împărăţia Lui. Icoana – atunci se cheamă adevărată icoană – seamănă cu chipul cel dintâi. Şi creştinul atunci se cheamă cu adevărat chipul lui Hristos, când, după puterea sa, se aseamănă cu Hristos». Şi când seamănă lui Hristos, se rânduieşte mai înainte şi se cheamă la împărăţia Lui, precum zice Apostolul: «Pe care i-a cunoscut mai înainte i-a şi rânduit mai înainte, întocmai la Faţa chipului Fiului Lui» (Romani 8), adică, pe aceia i-a rânduit Dumnezeu mai înainte la împărăţia Lui, adică, vieţii şi Duhului lui Hristos. Deci, cel care nu se arată icoană ca aceasta, fără îndoială că se leapădă de tot. Hristos a zis: ,,Eu sunt viaţa” (Ioan 11), deci cel ce nu vieţuieşte cu Duhul lui Hristos este mort. Hristos este Adevărul: ,,Eu sunt Adevărul” (Ioan 14), deci, cel ce nu vorbeşte Adevărul lui Hristos este mincinos. Fiecare învăţătură a lui este mincinoasă şi deşartă. Hristos este Calea: ,,Eu sunt Calea” (Ioan 14), deci, cel care nu umblă pe calea lui Hristos rătăceşte încoace şi încolo şi se pierde. Hristos este Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume. Şi iarăşi: ,,Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 1). Deci cel ce nu vede lumina lui Hristos este orb, chiar dacă i se pare că vede! Pentru a întări cele spuse, precizăm faptul că «Urmarea lui Iisus Hristos» («Imitatio Christi» sau «De Imitatione Christi») este o carte de pietate şi ascetică foarte valoroasă, atribuită călugărului german Thomas a Kempis (1380-1471), scrisă în limba latină medievală şi publicată începând cu 1418. Lucrarea a rămas în istorie drept una dintre cele mai cunoscute cărţi de devoţiune creştină şi ocupă locul al doilea în topul celor mai citite lucrări de spiritualitate, după Biblie, pentru că tot după Biblie, constituie cartea care a fost tradusă în cel mai mare număr de limbi străine. La un moment dat, Mitropolitul Ardealului, Antonie Plămădeală, scria în «Cuvântul înainte» al traducerii în limba română că opera lui Kempis: «Este , nu ştiu cum să spun, dar, parcă deasupra cărţilor care s-au mai scris în legătură cu Dumnezeu. Eu aş zice că s-au scris multe cărţi bune, dar aceasta mi se pare a fi cartea cea mai bună. Pentru că ea e o convorbire cu însuşi Dumnezeu cel revelat în Sfânta Scriptură, carte de temei, de adâncime, de stare de vorbă cu Dumnezeu, în taina sufletului omenesc». De aceea, «Urmarea lui Iisus Hristos» poate fi văzută ca o culegere de cugetări, sfaturi şi îndemnuri spirituale adresate creştinilor pentru viaţa de zi cu zi. Titlurile capitolelor sunt relevante în acest sens, precum se spune: «Urmează lui Iisus Hristos şi te leapădă de toate deşertăciunile lumii», «Fugi de mândrie şi de nădejde deşartă», «Să ne ferim de prisosul în vorbă», «Necazurile ne sunt de folos», «Împotriveşte-te la ispite», iar, deseori, textul lui Kempis conţine trimiteri la versete biblice şi la învăţăturile unora dintre părinţii Bisericii, precum Sfântul Augustin din Hippo, la care se adaugă propriile reflecţii ale autorului, scrise într-un mod accesibil. Analizând cu mare atenţie, poate că sfatul cel mai de seamă al călugărului german, care le însumează pe toate celelalte, este: «În tot ce faci, gândeşte-te la sfârşit şi întreabă-te: cum mă voi înfăţişa înaintea dreptului Judecător, Căruia nimic nu-I este ascuns, care nu Se lasă înduplecat prin daruri, care nu primeşte dezvinovăţiri, ci va judeca după dreptate?», dar, oare, punem atât de multe nevoinţe ca să urmăm lucrurilor omeneşti, şi să nu se afle vreunul care să urmeze lui Hristos şi lucrurilor Lui? S-au aflat ucenici în lume care au urmat chiar şi greşelile dascălilor lor, iar noi, să nu urmăm bunătăţilor lui Hristos!? Oare, câtă osândă va să avem de la El?
O, tu, care zici că eşti creştin şi că porţi chipul lui Hristos! Hristos va să te cheme pe tine să te înfăţişezi la Sine, Care este chipul cel dintâi, şi ce-I vei răspunde, oare, dacă nu-I vei semăna? Viaţa ta nu se va arăta potrivnică celei a lui Hristos? Întru Hristos smerenia, iar întru tine înălţarea. Întru Hristos răni şi pătimiri, iar întru tine desfătări şi odihnă.
La Dânsul blândeţe, dragoste, curăţenie, iar la tine toate cele împotrivă: mânie, urgie, vrajbă, curvie, necurăţie, război, distrugere şi tot ce este rău! Şi cu adevărat vrei să te arăţi înaintea Lui o sluţenie netrebnică, un creştin fără de viaţă creştinească? Botezat şi slobod cu Darul lui Hristos, iar după aceea rob diavolului; sub steagul Crucii, dar următor trupului lumii?
Trebuie sau să lepezi Botezul şi numele creştinesc, sau să păzeşti Botezul şi viaţa lui Hristos! Este bine de ştiut că o abordare religioasă, cât şi abordarea psiho-terapeutică pentru prevenirea şi tratarea suferinţelor de orice fel, nu este pentru nebuni, ci pentru oameni normali, dar care ştiu că există probleme de natură sufletească, ce pot fi rezolvate fără ajutorul, dacă nu este absolut necesar, al medicamentelor! Omul cu Credinţă curată este simplu, nu suferă de pandemie şi are sufletul sănătos pentru că este senin! Să trăim simplu, pentru că scrie în «URMAREA LUI HRISTOS»: «Crede, deci, suflete creştin, închină-te, nădăjduieşte, iubeşte»!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
