Merge la pușcărie pentru că a furat!

2534

Un hunedorean de 32 de ani are toate șansele să stea o perioadă de timp în spatele gratiilor, după ce Judecătoria Târgu-Jiu l-a condamnat la închisoare cu executare. Inițial sentința era una cu suspendare, dar bărbatul este recidivist și, ca urmare, prin contopire, ajunge la închisoare. „Aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor de o treime din pedeapsa închisorii de 9 luni, spor în cuantum de 3 luni închisoare, rezultând o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 3 luni, ce se va executa în regim de detenție”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu. Individul trebuie să își despăgubească și victimele de la care a furat în primăvara anului trecut, dar să achite și statului cheltuieli de judecată de 1000 de lei. „Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de o tânără de 23 de ani, despre faptul că, în timp ce se afla la serviciu, în incinta unei săli de jocuri, situată pe strada Victoriei, din localitate, o persoană necunoscută ar fi pătruns în vestiar, de unde i-ar fi sustras dintr-un rucsac un portofel în care tânăra avea suma de 200 lei, carduri bancare și documente personale. Persoana vătămată a formulat plângere cu privire la infracțiunea de furt, aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 300 lei. De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de o femeie de 33 de ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se afla la serviciu, în incinta unui hotel, din municipiu, același bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Livadia, județul Hunedoara, ar fi pătruns în recepția hotelului, unde, profitând de neatenția sa și sub pretextul că dorește să vadă o cameră, i-ar fi sustras telefonul mobil și suma de 720 lei. Persoana vătămată a formulat plângere scrisă cu privire la infracțiunea de furt, aceasta constituindu-se parte civilă cu suma de 3.200 lei”, a informat IPJ Gorj la momentul la care l-a reținut pentru 24 de ore pe Ionel Neluțu Ceuță, inculpatul din acest dosar.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.