15 note de zece la concursul directorilor de școli! Profesorii, directori pentru următorii patru ani

7141

21 de candidați din Gorj au obținut note de peste 9.60 la proba de interviu a concursului pentru posturile vacante de directori de școli, din judetul nostru, în timp ce alți 15 au obținut, fiecare, nota 10 la această ultima probă de concurs. ,,Zecarii” au optat apoi pentru cele mai bune școli, aceștia fiind viitorii directori, cu concurs, al celor mai bune unități de învățământ din Gorj.

Istrate Mihai, de la Liceul Tehnologic Țicleni, a obținut nota zece la proba de interviu și postul de director al unității pentru încă patru ani. Doi de zece a primit la interviu, și pentru postul de director și pentru cel de adjunct, Codruța Bîzocu de la Liceul Tehnologic nr.2 din Târgu-Jiu. Șandru Oana de la Liceul Turceni, Novac Aurora, de la Liceul Teoretic Târgu Cărbunești, și Țicu Alina, de la Liceul Teoretic Novaci, au obținut, de asemenea, nota zece la interviu și posturile de directori pentru încă un mandat. De altfel, Alina Țicu a obținut cea mai mare medie din concurs, profesoara având și cea mai mare notă la proba scrisă. Butoarcă Antoneta, de la Liceul Energetic Târgu-Jiu, a completat lista de zece la concursul directorilor ca și Văduva Larisa, de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Lumea Copiilor”, Târgu-Jiu. Tot nota zece a obținut și Cincă Mihaela Emilia, de la Școala Gimnazială nr.3 din Rovinari dar și Goanță Cristina, directoarea de la CNTV. Aceeași nota a primit-o și Rădulea Bogdan, de la CNTV Târgu Jiu, Mazilu Adelin, de la Școală Gimnazială Săulești, dar si Bobei Alina, de la Școala Gimnazială Scoarța. De menționat, sunt și note de 9.60-9.80, obținute de candidații la posturile de conducere de la școli și grădinițe, rezultatele fiind necesare pentru promovarea pe funcțiile de conducere.

51 de posturi rămân vacante!
În urma concursului, potrivit listei afișate de IȘJ Gorj, 51 de posturi de directori și directori adjuncți rămân vacante la școlile și grădinițele din Gorj. Trei posturi de directori adjuncți sunt vacante la colegiile din Gorj și alte 14 la liceele din județ, două fiind la grădinițe și restul la școlile gimnaziale.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here