Angajaţii din Sănătate anunţă mitinguri în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului, în data de 28 decembrie.
„În cadrul acestei acțiuni vom „colinda” instituțiile esențiale din România, respectiv Guvernul, Parlamentul și Președinția, rostindu-le „Plugușorul suferinței lucrătorilor din sănătate” și urându-le înțelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniștilor din sănătate. „Colindul” va fi susținut de toate categoriile de lucrători din sănătate, „urăturile” acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din țară”, a transmis Federația „Solidaritatea Sanitară”.
Principalele revendicări sunt: plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toţi lucrătorii din sănătate (inclusiv pentru personalul nemedical-TESA); raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază pentru toate categoriile de salariaţi şi calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază.