Biserica cu hramul ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Târgu Jiu, biserică situată pe axa Calea Eroilor ce leagă operele lui Brâncuşi, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără de sfârşit, a găzduit o activitate catehetică cu tema ,,Despre Mântuitorul Hristos“.
Activitatea catehetică amintită se desfăşoară periodic, în mai multe parohii din judeţul Gorj, în cadrul Proiectului de dezvoltare a centrelor catehetice parohiale în Arhiepiscopia Craiovei, ,,Cuvântul adevărului“(II Timotei 2, 15).
Având în vedere că ne aflăm din ce în ce mai aproape de sărbătoarea Naşterii Domnului, credincioşii prezenţi la activitatea catehetică au putut afla învăţătura despre Fiul lui Dumnezeu, aşa cum este prezentată în Simbolul de credinţă(Crezul).
Încă din articolul 2 al Crezului putem învăţa credinţa ,,şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţî vecii. Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl prin Care toate s-au făcut“. Din acest articol cunoaştem că Dumnezeul Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii. Textul Simbolului de credinţă ne spune ,,născut, nu făcut“, tocmai pentru a deosebi naşterea de facere. Vorbind despre naşterea Fiului din Tatăl, trebuie să precizăm că, datorită deosebirii faţă de facerea făpturii, noi nu o putem înţelege cu mintea. Sfinţii Părinţi spun că naşterea Fiului nu trebuie înţeleasă ca şi cum Tatăl ar fi adus pe Fiul din neexistenţă la existenţă, nici că ar fi înfiat pe unul care nu ar fi existat. ,,Dumnezeu n-a fost mai înainte fără Fiul şi mai pe urmă ar fi devenit Tată, ci totdeauna are pe Fiul“, spune Sfântul Chiril al Ierusalimului. Naşterea Fiului nu aduce ca la făpturi o schimbare. Atât de mare este această Taină, încât nici Duhul nu o descoperă în Scripturi, nu o cunosc cerurile şi nici chiar firea îngerească, spune un dascăl al Bisericii.
Pentru a avea totuşi o imagine asupra acestei naşteri, s-a folosit analogia minţii care naşte gândul. Când a apărut mintea, a apărut şi gândul. Asemănarea este însă nedeplină, naşterea Fiului rămânând în aureola Tainei ce nu poate fi înţeleasă. Naşterea neaducând nici o schimbare, Tatăl şi Fiul sunt egali. Această egalitate este redată în Crez prim imaginea luminii: ,,Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat“. Aşa cum Tatăl este lumină(I Ioan 1, 5), tot aşa şi Fiul este lumină(Ioan 8, 12). La fel neschimbabilitatea lui Dumnezeu şi egalitatea Tatălui cu Fiul se evidenţiază şi prin aceea că Fiul este de o fiinţă cu Tatăl. La oameni pentru a exista două fiinţe se repetă fiinţa. La Dumnezeu fiinţa nu se repetă. Tatăl şi FIul sunt două Persoane care au fiinţa în comun. ,,Eu şi Tatăl una suntem“, ne mărturiseşte Fiul(Ioan 1, 30). Având aceeaşi fiinţă, Fiul are şi aceeaşi dumnezeire.
Articolul 3 din Crez spune: ,,Care pentru noi oamenii şi a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om“. Prin întrupare, Fiul lui Dumnezeu se numeşte şi Fiul omului, pentru că ia firea omenească aşa cum este ea, cu trup şi suflet, ca al oricăruia dintre noi, cu toate slăbiciunile(foamea, setea, osteneala, oboseala, nevoia de odihnă şi de linişte), afară de păcat. Dacă nu ar fi luat astfel firea omenească, nu ar fi putut să ne mântuiască, fiindcă EL nu a murit pentru păcatele Sale, ci pentru ale noastre. Coborârea Fiului din cer se face prin zămislirea din Sfânta Fecioară Maria, cu participarea Sfântului Duh, spre a face posibilă întruparea Fiului lui Dumnezeu. Un Părinte al Bisericii arată faptul că ,,zămislirea şi naşterea au fost cu totul curate şi neatinse de sămânţă şi de stricăciune, şi de aceea Maica Celui Născut din ea este Fecioară şi după naştere, rămânând prin naştere şi mai nepătimitoare, ceea ce este cu totul străin firii şi mai presus de raţiune“(Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Prezenţa celor două firi în persoana Fiului omului poate fi remarcată în activitatea Sa pământească. Astfel, prin firea Sa omenească atinge ochii orbului, iar prin firea dumnezeiască îi acordă vindecarea. Prin firea omenească osteneşte, flămânzeşte, nu are unde să-şi plece capul, iar prin firea dumnezeiască săvârşeşte înmulţirea pâinilor. Prin firea omenească simte frica şi durerile morţii, iar prin firea dumnezeiască înviază din morţi. Deci, prin firea omenească este asemenea nouă, iar prin cea dumnezească este ,,Una cu Tatăl“(Ioan 10, 30).
Din articolul 4 aflăm ,,Şi S-a răstignit în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat“; mântuirea noastră începe o dată cu întruparea, se conţinuă cu activitatea şi se desăvârşeşte cu Jertfa şi Învierea Fiului omului. Deşi nu a avut păcat şi nu i s-a putut dovedi vinovăţia, este condamnat la moarte prin sentinţa rostită de procuratorul roman Ponţiu Pilat. Moartea prin răstignire e cea mai dureroasă şi cea mai crudă, rezervată sclavilor şi celor mai rău făcători dintre oameni. Patimile şi îngroparea dovedesc că moartea Fiului omului a fost reală. Sfinţii Părinţi arată că firea dumnezeiască nu s-a despărţit nici de suflet, nici de trup, chiar dacă prin moarte sufletul s-a despărţit de trup. ,,În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaan împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le, Cela ce eşti necuprins“.
Articolul 5: ,,Şi a înviat a treia zi după Scripturi“; dacă ,,răsplata păcatului este moartea“(Romani 6, 23), iar Fiul omului primind moartea ca Unul care nu avea păcat, El nu putea rămâne sub osânda morţii. Prin învierea Sa din morţi, arată Apostolul, ,,Hristos S-a făcut începătură celor adorniţi.
Căci deoarece moartea a venit prin om, prin om şi învierea morţilor. Căci precum toţi mor în Adam, toţi vor fi făcuţi vii în Hristos“(I Corinteni 15, 20-22).
În articolul 6 din Simbolul de credinţă se spune despre Mântuitorul Hristos ,,Şi S-a suit la ceruri şi şade de a dreapta Tatălui“- aşa cum am văzut că S-a coborât din cer, după ce a împlinit lucrarea Sa, Fiul S-a ridicat din nou la cer, având slava de la început.
Articolul 7 spune ,,Şi iarăşi o să vină să judece vii şi morţii a cărui împărăţie nu va avea sfârşit“. Opera de mântuire s-a încheiat. Aşa cum Fiul omului a săvârşit mântuirea lumii, tot EL va face şi judecata ei, după cum El însuşi ne-a arătat acest fapt: ,,Că Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului“(Ioan 5, 22). Această judecată va fi universală, adică toţi oamenii din toate timpurile vor fi judecaţi, fiecare primind binecuvântarea sau osânda veşnică după faptele sale(Matei 25, 31-46). El va face judecată în calitate de Fiu al omului aflat în mărirea veşnică a dumnezeirii Sale. După judecată va întemia o împărăţie dumnezeiască veşnică. Nimeni nu ştie însă când va avea loc această judecată(Matei 24-36). De aceea , nu-i este îngăduit nimănui să facă calcule şi precizări cu privire la cea de a doua venire a Domnului.
Privind în mod special Persoana Fiului lui Dumnezeu, mărturisim credinţa că El este născut din Tatăl înainţe de toţi vecii şi de o fiinţă cu Tatăl. S-a întrupat pentru mântuirea noastră, iar după patimă, moarte şi înviere S-a înălţat în slava cerească şi va veni din nou să judece vii şi morţii, întemeind o împărăţie dumnezeiască veşnică.
După activitatea catehetică cu tema ,,Despre Mântuitorul Hristos“, în Biserica ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din municipiul Târgu Jiu au răsunat glasurile de copil ale grupului de colindători care vestesc naşterea Pruncului dumnezeiesc Hristos.
Marius Stochiţoiu
