Pericolele Justiţiei de faţadă!

419

De la alegerea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, cam de prin 4 ianuarie, nu mai miră pe nimeni că CSM-ul cârmuit prost de procuroul Oana Hăineală sfidează miile de judecători care au votat pentru revocarea judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Dănileţ, iniţial şi ei candidaţi la funcţia de vicepreşedinte al aceluiaşi organism. Pe la CSM, haosul continuă fără a se preciza când vor fi revocaţi Ghica şi Dănileţ, dar nici când va fi ales alt vicepreşedinte.

Cât despre rebeliunea magistraţilor, în fapt a judecătorilor căci procurorii tac mâlc, aceasta pare să se fi stins la fel de rapid pe cât de neaşteptat a început.
Nu pricepem chiar deloc cum de nu izbuteşte un ministru plin, precum Mona Pivniceru, să se impună. Că n-a nimerit-o cu şefii Parchetului General şi al DNA nu-i neapărat vina domniei sale. Conform legii în vigoare, ministrul Justiţiei are dreptul la noi propuneri. Nici faptul că n-a arestat pe nimeni din tabăra rivală – foştii demnitari portocalii – nu i se poate imputa. Atâta vreme cât dosarele alcătuite de Corpul de control al primului ministru, în urma auditului la ministerele conduse de aceiaşi portocalii, zac pe la DNA şi pe la Parchetul General. Ambele conduse de Daniel Morar, cel de neînlocuit.
Şi dacă ne aducem bine aminte, pe fosta deţinătoare a funcţiei de Procuror General – Laura Codruţa Kovesi – tot ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a desemnat-o ca reprezentantă a României la Bruxelles. De unde aceasta, adică procurorul Laura Codruţa Kovesi – cea propusă prin anul 2005 în acest post de Procuror General, cu aviz negativ din partea CSM, dar numită de Traian Băsescu, vrea să revină la şefia DNA. Iar lanţul slăbiciunilor din Justiţia de faţadă a României Regimului Băsescu este la modă. Plecata la Bruxelles, Laura Codruţa Kovesi l-a lăsat ca interimar la Ministerul Public (Parchetul General) pe… Daniel Morar. Care procuror cu „Naşu-n suflet” păstroreşte în continuare şi DNA-ul!
Mai nou, se vehiculează că Laura Codruţa Kovesi s-a plictisit de atâta străinătate şi vrea să revină, cum spuneam la şefia DNA. Pentru o perioadă va fi ca şi cum s-ar fi făcut o rocadă: Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA; Daniel Morar va deţine frâiele Parchetului General. Odată şi odată se va încheia şi interimatul lui Daniel Morar la conducerea Parchetului General. Şi ce-i cu asta, veţi zice! Credeţi cumva că îşi va putea impune USL-ul omul său? Nici vorbă. Deja se vehiculează ca aproape sigură plecarea-avansarea lui Daniel Morar în selectul corp al procurorilor anticorupţie europeni. Şi culmea, lăsându-i locul unui „tehnocrat”, adică independent, cum este procurorul Marius Iacob, unul dintre adjuncţii lui Daniel Morar de acum. Iar procurorul Marius Iacob s-a umplut de glorie sau de ruşine, cum vreţi să acceptaţi, de pe vremea instrumentării Dosarului dispărutei avocate Elodia. Şi cu asta am spus totul. Dacă acest deocamdată scenariu, bine pus la punct la Cotroceni şi în cancelariile occidentale, se va petrece aidoma, premierul ar mai putea bifa îndeplinirea unui punct din Pactul Coabitării.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.