3 – Tehnologia efectuării tăierilor la vie
Tehnica tăierii viei este relativ diferită de tăierile tehnologice la pomii și arbuștii fructiferi. În general, această tehnologie este destul de simplă și mai ușor de însușit de fermier.
Mecanic – aceasta presupune efectuarea tăieturii propriu-zise perpendicular pe axul plantei sau corzii supuse acestei operațiuni. Spre deosebire de pomi, la vie tăierile se fac de la exterior către interior, dar se folosesc aceleași utilaje ca și în pomicultură. Corzile se retează perpendicular, la 1,5 – 2 cm după ultimul mugure, ochi, viabil ales. Corzile mai groase de 10 mm se taie cu fierăstrăul, iar cele mai subțiri cu foarfecele.
Dacă această tăietură se va face prea aproape de un ochi viabil, poate provoca pornirea mai timpurie în vegetație a acestuia, avantaj față de restul plantei, sau chiar uscarea lui, ori desprinderea, despicarea lăstarului ce va apărea din acesta la o sarcină de rod mai mare sau la vânt mai puternic și precipitații mai abundente. Tăierea la distanță mai mare conduce sigur la întârzierea pornirii în vegetație a mugurelui la care s-a efectuat tăietura și chiar la pătrunderea uscăturii. De aceea trebuie foarte bine ales locul unde se face aceasta. Toate tăieturile trebuie să fie făcute într-un singur plan, nu în două planuri, ca la pădure cu securea, sau în etaje, iar direcția de executare a ei va fi de sus în jos, având grijă să respectăm corect poziția foarfecelui descrisă anterior.
Agrotehnic – tăierile sunt categorisite astfel: tăieri în uscat sau în verde, în funcție de momentul efectuării lor. Tăierile în uscat – se fac în repausul vegetativ, din decembrie până în martie, și sunt cele mai importante, iar tăierile în verde se fac în perioada de vegetație și au rolul de a corecta eventualele neplăceri apărute după efectuarea sau nu a celor în uscat. Tăierile în verde – sunt de mai mică amploare și nu vizează formațiuni groase, de lemn vechi ale plantelor, ci numai lăstari tineri și practic constau în: – plivitul lăstarilor de prisos cu scopul de a rămâne pe plantă numai corzile de care avem nevoie, care trebuie să se dezvolte bine, fără concurență inutilă; – ciupitul care constă în eliminarea vârfului de creștere al acelor lăstari care trebuie să ramifice anticipat spre a grăbi constituirea unui butuc, a unei verigi de rod (ansamblu alcătuit dintr-un cep de înlocuire și coarda lui de rod), unei plante normale și scurtarea intrării pe rod a plantei; – cârnitul – operațiune ce constă în eliminarea unei părți importante din volumul plantei în faza de început a coacerii strugurilor, prin ruperea de la nod a coardelor la treimea superioară, dar nu mai mult de o treime din lungimea corzii sau de șase frunze, cu scopul de a întrerupe creșterea în continuare a plantelor, a favoriza acumularea unei cantități mai mari de zahăr în struguri, precum și o mai bună maturare a țesuturilor plantei, ceea ce îi va imprima acesteia o rezistență mai mare la gerul de peste iarnă. Toate aceste tăieri se execută fără foarfeci, pur și simplu cu mâna goală, prin smulgerea sau retezarea lăstarilor tineri la plivit și ciupit sau prin retezarea de la nod a vârfurilor corzilor la cârnit. Este bine ca aceste operații să se facă pe vreme caldă, uscată, pentru a evita ruperea și a altor lăstari, prin simplă atingere a acestora, dacă plantele sunt turgescente.
Unii vorbesc atât de frumos încât mă simt legănat și adorm. Ion VELICAN
După lungimea corzilor rămase pe plantă – tăierile sunt: lungi – (corzi de rod sau de schelet) când se lasă pe acestea mai mult de 8 ochi; mijlocii – când se lasă pe ele 4 – 8 ochi și scurte (cepi sau speroane) – când se lasă primii 2 – 3 ochi viabili de la baza corzii.
Tăierile scurte, în cepi, se aplică tuturor soiurilor sau tipurilor de vițe și vizează dezvoltarea pe aceștia a viitoarelor formațiuni de schelet sau de rod. Din acești ochi se vor dezvolta viitoarele corzi de rod și viitorii cepi de înlocuire pentru anul următor. Sunt unele soiuri nobile sau așa-zisa vie hibridă Italiană care au creșteri scurte și mugurii de rod în partea inferioară a acestora și deci impun numai tăieri scurte. Alte soiuri au mugurii de rod dispuși în treimea de mijloc a corzilor și impun tăieri medii, pe când soiurile cu dispunere a mugurilor de rod în jumătatea superioară a corzilor impun tăieri lungi și eventual plivitul lăstarilor vegetativi, fără rod și utilitate, din partea inferioară a corzilor.
Trebuie avut în vedere că strugurii cei mai valoroși se obțin pe coardele de un an amplasate pe cepi de doi ani și aceștia la rândul lor pe formațiuni de trei ani, adică L1/L2/L3, cu precizarea că – L – înseamnă lemn în vârstă de 1, 2 sau 3 ani.
Aceasta se poate realiza prin utilizarea cepilor de 2 ochi din care vor rezulta 2 corzi; cea superioară se va tăia coardă de rod, de 4 – 6 – 8 ochi, iar cea inferioară se taie cep de înlocuire de 2 ochi, operațiune ce se execută astfel în fiecare an. Începând din anul trei se realizează formula de mai sus. Se urmărește ca pe fiecare plantă să se lase verigi de rod, adică perechi de cepi și cordițe, de preferat cepii plasați inferior în raport cu corzile de rod, și chiar un cep mai mult, cep de siguranță.
După scop – tăierile sunt tăieri de formare a coroanei – aplicate plantelor tinere, înainte de intrarea acestora pe rod, cu scopul de a da plantei un anumit aspect, o anume conformație în funcție mai ales de sistemul de susținere; tăieri de rodire – care se aplică anual plantelor pe toată durata de exploatare în producție a acestora cu scopul de a regla, stimula și menține capacitatea de fructificare a acestora, lăsând în condițiile Gorjului pe fiecare butuc o încărcătură de până la 20 – 30 ochi, pe cepi și coarde, funcție de calitatea condițiilor agrotehnice și vigoarea plantelor. Chiar și pe cepi pot apărea lăstari fertili, care vor forma struguri de bună calitate, dar nu va fi afectat scopul pentru care au fost lăsați cepii; tăieri de reîntinerire – aplicate plantelor aflate în declin de producție, dar suficient de viguroase spre a mai fi productive economic un timp destul de lung; tăieri de refacere – aplicate plantelor după un accident de producție (grindină, îngheț, furtună, secetă, epidemii etc) cu scopul de a evita distrugerea plantelor și a favoriza refacerea și repunerea acestora în circuitul productiv.
După momentul efectuării – acestea pot fi: timpurii – efectuate în decembrie – ianuarie; normale – făcute în februarie – martie și întârziate – făcute voit numai acelor plante de la care se urmărește recoltarea sevei pentru scopuri terapeutice. Tăierile timpurii induc plantelor o pornire timpurie în vegetație cu efect benefic asupra calității strugurilor, aceștia acumulează mult mai multe arome și zahăr, iar materialul lemnos rezultat, noile corzi, va avea o mai mare concentrație de zahăr în sucul celular și deci va rezista mai bine peste noua iarnă, dar sunt și riscante căci brumele târzii de primăvară pot afecta lăstarii deja porniți.
Organizatoric – tăierile se fac de echipe alcătuite din două persoane, dintre care una cunoscătoare a acestei lucrări și un ajutor, începător, mai puțin inițiat în aceasta. Ajutorul va desface legăturile și tăia cârceii care ancorează corzile de alte corzi sau de sistemul de susținere. Tăierile se încep totdeauna de la marginea plantei spre interior prin limitarea extinderii acesteia, urmată de alegerea cepilor amplasați rarefiat pe plantă și pe cât se poate de echidistant, apoi fiecărui cep i se lasă perechea sa, cordița de rod. După aceasta se elimină tot materialul de prisos, inclusiv cârceii vechi. Este bine ca odață cu tăierile să se facă și primul legat al viei, pentru care se recomandă folosirea fâșiilor textile și nu a sforilor sau sârmei deoarece acestea provoacă rănirea corzilor prin frecare la bătaia vântului etc.
Tăierile, de orice fel, trebuie să aibă ca efect crearea unor plante, butuci, echilibrați, aerisiți, care să faciliteze pătrunderea aerului și luminii în interiorul lor spre a favoriza obținerea de struguri de calitate, a frâna dezvoltarea bolilor și dăunătorilor. O vorbă înțeleaptă spune că vinul este lacrimă de soare. Evitați întârzierea efectuării acestei lucrări căci mugurii abia porniți în vegetație, căpușile, cad la cea mai ușoară atingere, ceea ce este total păgubos pentru plantă și viticultor.
Pentru explicații mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii, consultați cartea mea, „Ghidul fermierilor mici și mijlocii – volumul 1 – Culturi de câmp, furajere și legumicole”, ediția 2020.
Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare, a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli. Așadar, înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele ce le veți folosi. Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele.
Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
