Carierele Complexului Energetic Oltenia fac obiectului unui proiect amplu numit RAFF. Asta, în contextul programului de închidere a unor cariere de lignit din cadrul companiei în următorii ani, datorită epuizării rezervelor de substanță minerală utilă şi/sau costului mare de exploatare a tonei de cărbune. Proiectul RAFF, coordonat la nivelul CEO de dr. ing. Ionuț Predoiu, presupune realizarea unui studiu ştiinţific având la bază cele mai recente date şi concluzii, atât pe plan naţional, cât şi european, și are ca obiectiv principal evaluarea riscurilor la inundaţii în urma închiderii exploatărilor miniere la suprafaţă.
Proiectul RAFF (Risk Assessment of Final Pits During Flooding – Evaluarea riscurilor gropilor (cariere) finale în timpul inundațiilor vizează, potrivit dr. ing. Ionuț Predoiu, coordonatorului echipei CEO, cercetarea problemelor legate de lacurile rezultate în urma exploatărilor miniere la zi. De altfel, formarea acestora este una dintre cele mai uzuale utilizări ale golurilor de exploatare.
În timpul procesului de umplere cu apă, de-a lungul timpului, au fost întâmpinate probleme geotehnice grave.
Se așteaptă ca în timpul recuperării golurilor remanente cu un volum de cca. 1,5 miliarde m3 la nivel european, amploarea problemelor geotehnice să fie semnificativă.
,,Pe lângă proiectele în derulare, echipa noastră a fost solicitată de către parteneri europeni în vederea participării la alte trei proiecte cu finanțare europeană, cu teme de interes pentru zonele în care se desfășoară activitate de exploatare, și anume: scenarii de economie circulară pentru carierele de lignit – reciclarea materiilor prime de la utilaje, echipamente, ateliere, și infrastructură post-minerit – crearea de soft-uri care să gestioneze reciclarea acestora; studiu privind asigurarea stabilității haldelor de steril, prevenirea poluării mediului, reintegrarea în circuitul economic şi ecologizarea terenurilor afectate de lucrările miniere. De asemenea, vizează urmărirea în timp a comportării haldelor de steril – noutatea în evaluarea și prognoza stabilității haldelor de steril prin utilizarea sistemelor de monitorizare geotehnică subterană și monitorizare aeriana a depozitelor existente, precum și analize la sol”, a anunțat coordonatorul echipei CEO.
O altă propunere se referă la dezvoltarea de noi sisteme de stocare a energiei bazate pe utilizarea energiei potențiale a materialului (stocarea energiei gravitaționale) în carierele de lignit, a completat Predoiu.
,,Echipa noastră, ce însumează peste 70 de angajați angrenați pe parcursul ultimilor 7 ani în realizarea proiectelor de cercetare (proiect BEWEXMIN încheiat cu succes și proiect RAFF în derulare), se bucură de sprijinul conducerii CEO S.A. pentru buna desfășurare a acestora.
Avem speranța că și viitoarelor teme de cercetare li se va acorda aceeași atenție”, a declarat Ionuț Predoiu, la finalul procedurilor realizate, recent, la câteva cariere din CEO.
A.STOICA