Testele rapide pe bază de salivă vor putea fi administrate fie acasă, fie la școală. Ce se întâmplă când un elev este testat pozitiv

1061

Noile instrucțiuni privind testarea elevilor cu testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă au fost publicate vineri în Monitorul Oficial. Tot vineri, în Monitorul Oficial a fost publicat și Ordinul comun al miniștrilor Educației şi Sănătății ce prevede că fiecare școală va decide dacă testarea elevilor se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, dar și ce se întâmplă când un elev este testat pozitiv.

Testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs, în sala de clasă/grupă sau în alte spații, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ, sau la domiciliu, sub îndrumarea părinților/reprezentanților legali. Ordinul comun nr. 5.608/2.506/2021 privind completarea Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 prevede că școala va fi cea care va decide dacă testarea cu teste rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă se efectuează în unitatea de învățământ sau la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal. În prima situație este necesar acordul părintelui/reprezentantului legal al preșcolarului/elevului minor, acord exprimat conform unui formular elaborat de Ministerul Sănătății.

Recomandări generale de utilizare a testelor și cum se va desfășura testarea propriu-zisă
Ca și recomandări generale de utilizare a testelor, în instrucțiunea Ministerului Sănătății sunt prevăzute următoarele: „se respectă instrucțiunile de utilizare specifice fiecărui tip de test, conform recomandărilor producătorului; se păstrează testele între +2 — +30°C; se utilizează caseta de testare imediat ce a fost scoasă din folia protectoare de aluminiu; se prelucrează mostra de salivă imediat după recoltare; se evită consumul de alimente/băuturi cu cel puțin o oră înainte de efectuarea testului, în funcție de prevederile producătorului; se asigură permanent dezinfecția corectă a mâinilor și suprafețelor.” În ceea ce privește procedura de testare propriu-zisă, aceasta este următoarea: se scoate dispozitivul de testare din ambalajul de aluminiu sigilat și se va folosi cât de curând posibil; se așază dispozitivul de testare pe o suprafață plană și curată; se scoate un tub de extracție și o sticluță de soluție; se scoate capacul și se adaugă soluția în tubul de extracție; se scuipă saliva în recipientul pentru colectarea salivei; se extrag 4 picături de salivă cu o pipetă și se transferă în tubul de extracție; se îndoaie și se aruncă recipientul de colectare a probei într-o pungă de plastic ca deșeu medical; se închide tubul de extracție cu capacul și se agită ușor, vertical, timp de aproximativ 5 secunde pentru a permite salivei să se amestece bine cu soluția; se transferă 3 picături de probă în spațiul de probă al dispozitivului de testare (caseta); se citește rezultatul după 10—15 minute; se interpretează rezultatul conform instrucțiunilor de utilizare (- pozitiv: apar două linii. O linie colorată apare în zona-martor (C) și o altă linie colorată apare la zona de test (T), indiferent de intensitatea liniei de testare; – negativ: o linie colorată apare în zona-martor (C) și nu apare nicio linie în zona de test (T); – neconcludent: linia de control nu apare. Volumul specimenului insuficient sau tehnicile incorecte din punct de vedere procedural constituie motivele cele mai probabile ale rezultatelor nule. Se revizuiește procedura și se repetă testul utilizând o nouă casetă de testare).

Elevii testați pozitiv pot veni la ore după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR
Ordinul comun nr. 5.608/2.506/2021 privind completarea Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 prevede că preșcolarul/elevul cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen noninvaziv efectuat din proba de salivă continuă activitatea didactică în regim online și poate relua cursurile cu prezență fizică după prezentarea rezultatului certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore. Preșcolarul/Elevul care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, efectuat în ultimele 24 de ore, reia cursurile cu prezență fizică după 14 zile de la data rezultatului pozitiv obținut la testul rapid antigen noninvaziv efectuat din proba de salivă. În situația efectuării testării cu teste rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă la domiciliu, sub supravegherea părintelui/reprezentantului legal, rezultatul testării se comunică de îndată, în scris sau electronic, unității de învățământ, respectiv persoanei responsabile desemnate.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.