Tânăr, de negăsit după ce a plecat în Anglia – Trei gorjeni, dați dispăruți de familiile lor

13020

Un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a fost dat dispărut de către familie, după ce din data de 18 octombrie nu mai știu nimic de el. El a spus familiei că pleacă la muncă, în Anglia, numai că acesta nu a mai dat niciun semn de viață, de peste trei săptămâni. Astfel, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, marți, 9 noiembrie, de către un bărbat din comuna Mătăsari, cu privire la faptul că în ziua de 1 octombrie a.c., fiul său, Tarhon Mihai-Adrian, de 25 de ani, din comuna Mătăsari, a părăsit în mod voluntar domiciliul, precizând că pleacă la muncă în Marea Britanie, iar până în prezent nu a revenit și nu a mai răspuns membrilor familiei din data de 18 octombrie. Tânărul are următoarele semnalmente: înălţime 1,65 – 1,70 m, constituție atletică, greutate aproximativ 55 kg, ten alb, ochi căprui, păr îngrijit, faţă ovală, poartă cercei în ambele urechi, are o cicatrice pe obrazul drept și o cicatrice în zona inferioară dreaptă a abdomenului de la o operație. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la identificarea tânărului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.

Fiul a cerut sprijinul autorităților
Dat dispărut a fost și un bătrân din Bolboși. Marți, polițiști din cadrul Postului de Poliție Borăscu au fost sesizați de către un bărbat de 52 de ani, din comuna Bolboși, cu privire la faptul că în dimineața zilei de 9 noiembrie, tatăl său, Brichisală Dan, de 73 de ani, din comuna Bolboși, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.
Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul s-ar fi urcat într-un tren în gara din orașul Turceni, care avea ca destinație municipiul Craiova, acesta intenționând să se deplaseze în municipiul București. Bărbatul are următoarele semnalmente: înălţime 1,75-1,80 m, greutate cca. 95-100 kg, ten măsliniu, ochi căprui, păr alb-tuns scurt, faţă pătrată. Are proteză la piciorul drept, acesta fiind mai scurt decât piciorul stâng, având mersul aplecat spre dreapta, iar în timpul mersului ține cotul stâng ridicat. Acesta era îmbrăcat în costum de stofă (pantaloni și sacou) de culoare gri, pantofi din piele de culoare neagră și în cap purta pălărie de culoare neagră. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la identificarea bărbatului sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.

A plecat de acasă și nu s-a mai întors
Tot marți, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați, prin apelul 112, de către un bărbat de 54 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că în data de 8 noiembrie, soția sa, Bobocescu Mihaela, de 49 de ani, din comuna Turburea, a plecat în mod voluntar de la locuință și nu a mai revenit.
Semnalmente – înălțime de 1,60 m, greutate aprox. 60 kg, față rotundă, ochi căprui, păr tuns scurt. Persoanele care pot oferii informații care să conducă la identificarea femeii sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here