Serviciul Public Județean Salvamont Gorj, aflat în subordinea Consiliului Județean, va achiziționa o autospecială de salvare montană – ambulanță, destinată pentru intervenții și transport pacienți.
Ambulanța cu tracțiune 4×4 va fi dotată cu aparatură medicală pentru acordarea primului ajutor. Cu ajutorul acesteia, se va realiza mult mai ușor intervenția în zonele montane sau greu accesibile.
Două ambulanțe, una defectă!
Cele patru formații de salvare montană ale Salvamont Gorj sunt deservite doar de două ambulanțe, una dislocată în baza de la Rânca, cu zona de intervenție masivele Parâng și Căpățânei, și o alta la baza centrală de la Târgu-Jiu, pentru intervenție în restul zonei montane a județului Gorj.
„În prezent, una dintre aceste ambulanțe este indisponibilă întrucât se află într-un amplu proces de reparație, având 12 ani vechime și o avarie datorată unui accident. Din cauza vechimii și a modelului există dificultăți în procurarea pieselor, fiind estimată o perioadă de circa 9-12 luni pentru finalizarea acestor reparații. Acest fapt generează mari probleme în asigurarea activității operative de intervenție, transportul doar cu targa a accidentaților, fără un mijloc de deplasare auto, implicând timpi mari de intervenție, reducerea șanselor de supraviețuire a accidentaților și implicit atragerea responsabilității asupra ratării intervenției de salvare”, se arată în caietul de sarcini.
Valoarea totală estimată a acestei achiziții este de 352.941 lei fără TVA. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 26 octombrie.
Ambulanţa trebuie să fie dotată cu defibrilator, aspirator secreţii, baterie şi mască de oxigen, targă de salvare şi transport și rucsac de urgență portabil pentru transportul dispozitivelor medicale și a materialelor de intervenție.
I.I.