Deținutul condamnat pentru omor a început primul an universitar la UCB Târgu-Jiu

10143

Consiliul de Administrație al Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a supus la vot aprobarea admiterii în cadrul Facultății de Drept, anul I, a deținutului Vlad Scurtu Irimia, condamnat în 2007 pentru omor deosebit de grav și tâlhărie. Pentru a-și continua studiile, deținutul a fost transferat la Penitenciarul Târgu-Jiu, UCB aprobând admiterea studentului la Drept, deși nu se cunoaște cum va putea onora noul student pretențiile instituției de învățământ superior. La pretenții ne referim la practica impusă studenților, care va fi dificil de făcut de către noul student, asta deoarece pare greu de crezut că vreo firma ori vreo instituție va accepta ca acest criminal, aflat în detenție, să facă practica la societatea sa.

Informația potrivit căreia UCB a admis un deținut condamnat pentru omor la Facultatea de Drept a acestei instituții de învățământ superior, asta urmare tratării situației cu ușoară superficialitate, a revoltat opinia publică în luna august a acestui an.
Asta și pentru că studentul înscris la facultatea on-line a trecut de niște limite invizibile din instituție și a reușit să își depună actele de înscriere la UCB, beneficiind de un acord al conducerii instituției. Scandalul public nu a schimbat însă optica reprezentanților UCB vizavi de cazul deținutului, mutat între timp de la Penitenciarul Tulcea la cel din Târgu-Jiu, iar problema a trecut și de CA-ul UCB, care a admis studentul prin votul majorității membrilor acestui organism. Pe 1 octombrie, odată cu deschiderea noului an universitar, și deținutul Vlad Scurtu Irimia a început Facultatea de Drept UCB ca boboc. Tânărul a avut de efectuat o pedeapsă de 23 de ani de închisoare în regim închis, dar între timp i s-a schimbat regimul, trecând la o forma mai ușoară a detenției.
O parte a dascălilor din UCB mizează pe faptul că studentul-problemă nu va absolvi cursurile, asta deoarece o parte din cerințele Universității nu ar putea fi îndeplinite de către noul student. Reamintim că acest tânăr, împreună cu suceveanca Alina Horeanu, au plănuit să-l omoare pe Daniel Mancaş, directorul unei firme din Botoşani cu care fata a avut o relaţie după ce s-au cunoscut pe internet. Potrivit planului, cei doi l-au atras pe Daniel Mancaş la Iaşi, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuţit, dar şi mai multe lovituri cu o bâtă de baseball.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.