Lumea gorjenească – Cu o zi mai devreme

1845

Mâine, vineri, 8 octombrie 2021, la Muzeul Național de Artă al României, Mircia Dumitrescu deschide o amplă expoziție de gravură, desen, pictură, sculptură și tapiserie, sub un titlu generic scurt și cuprinzător și care vrea să spună totul – Perspective. Vor vorbi la vernisaj academicienii Răzvan Theodorescu, Nicolae Breban și Eugen Simion. Ne grăbim, cu o zi mai devreme, să salutăm de la Târgu-Jiu, din pagina noastră de ziar, acest eveniment excepțional, care se întâmplă să aibă loc în aceste timpuri atât de neobișnuite și care ne solicită îngrijorător în chestiunile de toată ziua, bulversându-ne memoria și amintirile. Mircia Dumitrescu întruchipează la superlativ personajul pozitiv al tuturor poveștilor din copilăria noastră, având cu adevărat vocație de „om bun”, cald și generos, de-o inegalabilă eleganță sufletească, cu toate că Domnia sa este considerat ca fiind cel mai mare grafician de astăzi al țării, e profesor universitar doctor și mai e și… academician.
În biblioteca mea am un raft cu toate cărțile scriitorului Dinu Săraru. Majoritatea au copertele închipuite de Mircia Dumitrescu, la fel și ilustrațiile din cuprinsul multora dintre ele. Există un portret, emblematic, poate chiar celebru de-acum, de o rigoare severă prinsă-n linii simple și negre, pe care Mircia Dumitrescu l-a făcut „fără să vrea”, într-o după-amiază otrăvită de toate miresmele ce se năpusteau dinspre Măgură, în pridvorul conacului de la Slătioara. Această elegantă efigie de scriitor apare în chenarul mai tuturor copertelor cărților lui Dinu Săraru, ca semn de prețuire subînțeleasă.
Într-o iarnă cu zăpadă multă care acoperise tot Bucureștiul, am răzbit greu dimpreună cu scriitorul Dinu Săraru până la ușa atelierului de artist al dlui. Mircia Dumitrescu, orânduit cu grijă și eleganță boierească într-o clădire veche, dedicată în totalitate cărților de tot felul, aflată pe undeva pe lângă Ambasada Franței. Mircia Dumitrescu i-a făcut scriitorului un dar neprețuit: i-a dat câteva desene originale cu care-i împodobise eleganta ediție de autor a volumului Niște țărani, carte premiată la apariția ei, în 1976, cu premiul Academiei. Le-am văzut, le-am ținut în mână, scriitorul le-a atârnat pe pereții albi ai biroului său de lucru și de câte ori le vedeam, oftam cu înțeles și-mi făceam în gând „planuri de viitor”. Întâmplarea mi-a ieșit fericit în cale și-am putut aduna în timp aproape toate ilustrațiile pe care le-a făcut pentru cărțile cu țărani ale scriitorului, și cu ele, trase într-un singur „exemplar de artist”, semnate olograf cu creion roșu Mircia Dumitrescu, am încherbat de-o expoziție de Sărbătoare, cuprinzând și câteva fotografii și manuscrise originale de-ale scriitorului Dinu Săraru. Am fost în mai multe rânduri în noile ateliere „de pomină” în care lucrează acum, de dimineața până seara, ocupând câteva camere luminoase la parter și bună parte din ultimul etaj din clădirea ce adăpostește de-o vreme Muzeul Național al Literaturii Române. De fapt, aici, pe calea Griviței, la nr. 64 – 66, ființează două instituții, poate la fel de importante: Atelierul de Gravură al Bucureștilor Mircia Dumitrescu și Muzeul Național al Literaturii Române. Ultima dată, am fost să-i dăruiesc volumul Recurs la Brâncuși, apărut la editura Hoffman într-o colecție – Jurnalul cărților esențiale – pentru care Mircia Dumitrescu a imaginat copertele. Și drept mulțumire, pentru vizită și pentru carte, am primit… trei dintre gravurile închipuind ilustrațiile pentru o ediție Perpessicius. Spațiile de interes comun ale muzeului, pereții holurilor generoase, curtea interioară și chiar birourile „salariaților”, toate sunt împodobite cu sculpturi, cu gravuri de mari dimensiuni, cu desene și cu picturi semnate Mircia Dumitrescu. Într-o vizită pe care ți-o programezi s-o faci la Muzeul Național al Literaturii Române, dacă nu ești suficient „de atent”, te iei cu viața și uiți ce ți-ai propus inițial să vezi și ți se pare că peste tot e la expunere doar Mircia Dumitrescu. Dacă ai norocul să te și primească în atelier, atunci nu-ți mai trebuie nimic… Domnul Mircia Dumitrescu a împlinit anul acesta… 80 de ani, ocazie cu care s-a ambiționat să iese-n lume și să ne facă părtași la nu mai puțin de patru mari sărbători expoziționale. Îmi arată o machetă așezată la vedere pe o masă, cu toate spațiile MNAR-ului în care urmează să expună din toamnă până la sfârșitul lui ianuarie 2022. Între pereții migălos construiți are mai multe variante pentru felul cum își va poziționa în spațiu sculpturile în raport cu celelalte gravuri, desene, picturi sau tapiserii. Totul pare împrejmuit de științele exacte ale matematicii și nimic nu e lăsat la voia întâmplării.
–„Bătrâne, vor fi patru mari expoziții, fiecare cu alte și alte lucrări, toate noi și încă nescoase-n lume și care se vor întinde în timp din iunie pînă în ianuarie viitor. La Muzeul Național Cotroceni va fi Peisaj românesc cu oameni și sfinți, apoi Călătoria, la Biblioteca Academiei Române, la Muzeul Național Brukenthal voi avea Dialogul tehnicilor, iar cea de la Muzeul Național de Artă al României se va chema Perspective. E ceva, nu?”
Pur și simplu te umilește cu planurile pe care le are trecute la zi în agendă și de care se ține ca un bun manager care știe să-și supună la cazne trupul, sufletul și mintea ca pe niște subalterni îndatoritori, deștepți și ascultători. E deja toamnă… Trei dintre expozițiile promise au avut loc și s-au bucurat de mare succes și de ușoara invidie a unora dintre confrați. Mâine, în parcarea Muzeului Național din București, se vor fi găsind cu siguranță și mașini negre, cu număr scurt înmatriculate la Gorj, dar și autocare ale unor agenții de turism din care vor descinde, îmbrăcați ca lumea și cu nasu’ pe sus, admiratori de-ai maestrului de pe la noi, fini cunoscători într-ale artelor contemporane sau implicați în domeniu prin profesie, câțiva având atârnate pe pereții vilelor de la marginea orașului lucrări semnate MD, pe care le-au achiziționat pe bani grei, scoși cu acte-n regulă din firmele lor de casă, cândva pe profit.
Trebuie să vă reamintesc și să vă fac să vă mândriți cu faptul că Mircia Dumitrescu a fost în mai multe rânduri la Târgu-Jiu, că a și lucrat la Rânca, invitat la unul din Atelierele Brâncuși, expunând pe simezele Galeriei noastre de artă, că Muzeul Județean i-a găzduit o amplă expoziție de grafică și sculptură și că pentru toate acestea la un loc și mai ales pentru că are deja mulți prieteni la noi, a primit Premiul Brâncuși pentru întreaga-i activitate artistică.
În anul Centenarului, a făcut Bibliotecii ,,Christian Tell” un dar neprețuit – o carte obiect, un volum omagiu pentru prizonierii din Alsacia și Lorena, căzuți în Primul Război Mondial, la care a lucrat cu gândul și în memoria tatălui său rămas pe veci, din păcate, rătăcit undeva departe de casă dimpreună cu mulți alți conaționali, ajunși eroi ai neamului și pe care avem și noi datoria să-i păstrăm definitiv în Amintire. Instituțiile muzeale ale orașului nostru au lucrări de Mircia Dumitrescu, sunt și câțiva oameni de bine care se mândresc cu ce au putut să achiziționeze până acum pentru colecțiile lor particulare, chiar și la FilipArtGallery – Bălăneștii Gorjului avem lucrări de grafică semnate de maestru, așezate la loc de cinste între lucrările lui Marcel Chirnoagă și Vasile Kazar.
Mă gândesc că n-ar fi rău de loc dacă ne-am apuca să adunăm în Biblioteca orașului, așa de drag de Mircia Dumitrescu, cărțile lui de autor cu excepționale ilustrații – Metamorfozele lui Ovidiu, Corbul, de Edgar Allan Poe, Hernani, de Victor Hugo, Nichita Stănescu – Nod 11, Dinu Săraru – Un fluture alb cu sânge pe aripi, Nu călcați florile, de Emil Botta, Virgil Mazilescu – După ce am inventat poezia și altele, multe. Sau să facem rost de unul din puținele exemplare rămase disponibile din Nichita azi – Călătoriile lui Mircia Dumitrescu, volum de dimensiuni de necrezut ( 200 cm x 35 cm), învelind în scoarțe de lemn cele 28 de gravuri după desene rămase „de la fața locului”, realizate chiar în casa poetului, veșnic deschisă pentru toată lumea, și textele poeziilor dăruite de Nichita, urmare „barterului” la care conveniseră tacit, având în cuprins și două desene inedite realizate de poet. Sau să avem la raft întreaga colecție facsimilată a manuscriselor eminesciene, pentru care în 2006 a primit Premiul Bogdan Petriceicu Hașdeu de la Academie, sau câte un exemplar retipărit în facsimil după Liturghierul din 1508, Octiohul din 1510 și Tetraevangheliarul din 1512 – toate fiind cărți ale lui Macarie scoase de sub teascurile Tiparniței de la Târgoviște, sau albumele de autor tipărite de Institutul Cultural Român, sau măcar unul din Caietele – Jurnal în care desenează în fiecare zi, ca și cum un mare scriitor și-ar nota gândurile, sau… Sau să-i lansăm o comandă serioasă și să ne facă și nouă o sculptură întruchipându-l pe Brâncuși așa cu i-a făcut pe Emil Cioran, pe Mircea Eliade și pe Eugen Ionescu, inspirat de imaginea celor trei, imortalizați de nu mai puțin celebrul fotograf Luis Monier în 1977, stând la taifas în Piața Furstenberg din centrul Parisului. Oricum, e o onoare pentru noi să-i trimitem astăzi scrisoare din acest colț de ziar și să-i mulțumim pentru că există…
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.