Psihologia fricii este una dintre temele cele mai importante ale existenţei noastre pământene, iar dacă «frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii», în schimb, frica de cele pământeşti, frica de boală şi de moarte, în condiţiile crizei pandemice, frica de sărăcie şi de neputinţă în faţa ameninţărilor de tot felul, toate la un loc şi fiecare în parte generează trauma bolilor psihice care în aceste prime două decenii ale celui de-al doilea mileniu creştin căpătă dimensiuni apocaliptice! Nu este ceva întâmplător că pe primul loc în privinţa fricilor pe care le au oamenii dintotdeauna, frica de moarte trupească este una devastatoare, în pofida faptului că strămoşii noştri daci trăiau o mare bucurie atunci când părăseau această lume păcătoasă şi se înălţau într-o altă lume ce revărsa din belşug aura veşniciei! Desigur, această apăsătoare temere de moarte diferă în funcţie de educaţia şi de gradul de religiozitate al fiecărei persoane, de legătura sufletească şi plină de evlavie cu Dumnezeu, mai ales că oamenii se tem de moarte din diverse motive, pornind de la durerea pe care ar experimenta-o într-un anumit moment dificil al vieţii acesteia şi până la misterul care învăluie trecerea sufletului într-o altă lume! De pe poziţia celor care se consideră vaccinişti sau mai degrabă antivaccinişti, se pare că soluţia este să te înalţi deasupra fricii de moarte şi să păstrezi în suflet acea bucurie pe care ne-o sădeşte prin credinţă numai Bunul Dumnezeu! Geto-dacii aveau o anumită filosofie de viaţă, plină de farmecul imaginarului, când semănau teroare în rândul romanilor în timpul bătăliilor purtate, tocmai prin sfidarea fricii de moarte!
,,Nu mă tem! Voi înfrunta frica! Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic şi voi rămâne doar eu”! (Frank Herbert)
Ca să explicăm prin argumente, pentru a înţelege frica de moarte, trebuie să analizăm de unde provine cu exactitate ea, pentru că poate avea chiar o sursă exterioară, atunci când vedem un cadavru sau mergem la o înmormântare şi chiar când vizionăm filme în care moartea este tema principală! Dar un astfel de sentiment precar ca un scenario, poate sta sub semnul uitării sau al transmiterii unor alte sentimente mai optimiste, pentru că există şi frica interioară de moarte, aceea care paralizează de multe ori persoanele subjugate şi chiar dominate de această temere, persoane care nu au o credinţă puternică sau care sunt mai uşor influenţabile de către cei apropiaţi! Ele acţionează de mult ori fără să mai gândească, doar instinctual, iar la nivel emoţional sunt total bulversate, cu precizarea că această temere se accentuează odată cu înaintarea în vârstă, dar ea poate apărea şi la persoanele care au suferit într-o anumită împrejurare un şoc traumatic, cum ar fi accidentele de maşină sau moartea unei persoane dragi, lăsând în suflet o durere care persistă sau chiar dereglează viaţa cotidiană a omului! Aşa cum am spus, frica de moarte este percepută diferit de fiecare dintre noi, în funcţie de educaţie şi de credinţa pe care o avem, de temeinicia acestei credinţe, care nu se dobândeşte decât prin studiu apropfundat şi prin apropierea de biserică! Să ne gândim cu mare atenţie, pentru că sunt persoane care spun că vor să moară, în special cele care au avut parte de o suferinţă îndelungată cauzată de o boală, însă nici o astfel de atitudine nu este sănătoasă, chiar dacă, în plan emoţional aşa poate apărea! Aşa cum subliniază psihologia şi mai ales psihiatria, una dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de frica de moarte este decorporalizarea sau desprinderea de nevoile apăsătoare ale trupului, o procedură testată psihologic şi confirmată pe deplin, mai ales că: ,,Pentru a depăşi frica de moarte, fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că atunci când mori, nu se termină totul”, cum spune Mircea Eliade, care consideră că: ”cine moare înainte să moară, nu mai moare după ce moare”, deoarece în practica destul de uzitată există psihoterapii care se pot face pentru a depăşi frica de moarte, mai ales în cazurile în care aceasta îmbracă forme extreme şi autodemolatoare pentru fiinţa umană! Când spunem că este vorba despre o decorporalizare, ne referim la un procedeu psihologic ce trebuie urmărit şi înţeles cu multă atenţie, prin care pacientul poate trece definitiv peste frica de moarte care îl urmăreşte ca o umbră, iar, aşa cum în plan emoţional gândeşti în timpul zilei la o persoană iubită, la fel poţi învăţa ca la nivel mental să te detaşezi de corpul fizic şi să depăşeşti în mare măsură frica de moarte, care paralizează psihicul omului! Cei mai mulţi specialişti în domeniul psihologiei clinice au ajuns la concluzia că esenţială pentru nevroze este suferinţa subiectivă, iar dacă cei din jur, inclusiv membrii familiei, nu dau crezare acestei stări, primul lucru este să ai o logică, să știi că întregul este totul și că acest Întreg inconfundabil şi Unic Îl numim Dumnezeu, iar important este faptul că reprezinţi o parte din Întreg, o creaţie a «Ziditorului», nu o creatură a elitelor politice sau financiare! Pentru că avem doi factori care ne determină raţional şi afectiv: un numărător cognitiv și un numitor emoţional asociat cu afecte care sunt percepute mai mult inconștient, iar dacă emoţionalul copleşeşte cognitivul facem o destructurantă criză de panică, ajungem la depresie și, dacă starea aceasta acaparează de tot cognitivul, facem psihoză, devenim schizofrenici, psihotici şi prea uşor dominaţi de manipularea celor care stăpânesc sau vor ca să stăpânească tot mai mult lumea!
,,Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale”! (Frank Herbert)
Poate că există o diferenţă între psihiatria de acum 30-40 de ani, pentru că atunci nu erau medicamente şi lumea era mai puţin agitată şi mai puţin temătoare pentru ziua de mâine! Dintotdeauna, specialiştii au vorbit şi vorbesc despre terapia somnului, cea care fiind inclusă în practica psihiatrică demonstrează că este o rutină ca pe bolnavul agitat să nu îl mai tracasezi cu întrebări banale, mai ales că odihna creierului este foarte importantă în viaţa noastră, cuvintele de îmbărbătare şi de sădire a încrederii devin stimulente, tonice, prin care poţi să-i faci omului o dispoziție bună, chiar poţi să-l aduci în condiții ocupaționale bune, când el vrea ca să asculte muzică, poate vrea să picteze sau să facă ceva care se măsoară ca o faptă bună! De multe ori, ni se vorbeşte despre schimbările climatice, despre poluarea cu dioxid de carbon și despre încălzirea planetei, dar nu ne atrage nimeni atenţia despre poluarea noastră sufletească, despre «poluanţii» fricilor de tot felul, iar dacă ai lângă tine unul sau una care se dovedeşte că prea mult cochetează cu prostia, dar face pe deșteptul sau pe deşteapta și-ți cere imposibilul, iar tu te străduieşti zi și noapte să-i dai ceea ce ți-a cerut, după care zice că nu-i mai trebuie, simţi că te-a poluat până la asfixiere, chiar dacă avem copiii cu problemele lor şi părinții cu bolile lor. De fapt, ne apasă un stres de care nu vom putea scăpa niciodată şi realizăm deodată faptul că devenim pe neaşteptate mai mult sau mai puțin rezistenți la stres, dar nu scăpăm de el, pentru că stresul întăreşte considerabil psihologia fricii, care ar putea apărea şi ca o simplă prostie de natură infantilă, tradusă printr-o pseudo-cultură şi o gramatică a prostiei! Uneori nu e uşor, dar poate fi plăcut să recunoşti că eşti prost, mai ales că prostia colectivă e ca un leagăn deosebit de confortabil, un veritabil «Disneyland Park» al distracţiilor, în care unul «ca Cîţu», cum spune Dragoş Pătraru în emisiunea «Starea Naţiei», ar putea crede că poate guverna la nesfârşit «pe culmile» prostiei şi ale incompetenţei! Pentru că mulţi dintre cei cu mintea simplă şi cu o educaţie sumară devin o pradă a manipulării groteşti şi chiar o condiţie indispensabilă în derularea ce se dovedeşte anormală a vieţii curente. Iar pentru cei educaţi, dacă mai sunt pe undeva şi dintre aceştia, o şansă de superioritate sumară în viaţa şi în competiţia curentă este depăşirea psihologiei fricii! În schimb, pentru cei vicleni şi care se consideră «unşi» cu toate «alifiile», o dimensiune de neînlocuit în mecanismele manipulării, ale fraudării interesului public şi ale dominaţiei monopartizane este propaganda prin statistici insistent mediatizate, prin cifre care transmit numărul îmbolnăviţilor pandemici, al vaccinaţilor la prima sau la cea de-a şaptea doză, cu victime ale celui de-a patrulea, al cincilea sau al şaptelea val pandemic, prin care «arafaţii» şi «gheorghiţeii» ne îndeamnă să nu ne facem iluzii, pentru că…monopartidismul nu a dispărut în România! Din perspectiva Psihologiei fricii şi a traumelor bolilor psihice, am putea pune întrebarea dacă este prostia, individuală şi colectivă, o dimensiune vitală şi o cerinţă consistentă a normalităţii! Parcă tot mai mult, de la o zi la alta, prostia bate tot în ceea ce priveşte frica şi Psihologia fricii, iar cei mai puţin educaţi şi săraci în plan sufletesc se află chiar în linia întâi şi nu de puţine ori ajung chiar lideri! Realitatea demonstrează că o colecţie de frici la vârf, pentru cei care formal sau efectiv conduc, se constituie ca un spaţiu extins şi dinamic, un pământ alunecos, deoarece frica pe care o intitulăm colectivă asigură baza socială a leadership-ului care cultivă cu obstinaţie Psihologia fricii! În acest fel, frica produce o contaminare reciprocă sau poate doar o complicitate generatoare de populisme cu o diversitate ideologică demnă de invidiat la nivelul retoricii copleşită de microbul demagogiei, nicidecum la nivelul credinţei adevărate! De aceea, luate împreună, fricile de la nivel de conducători, dar şi de conduşi, generează un spaţiu de joc în deplină stagnare (!??), de ieşire în décor, prin care ajungem acolo unde suntem de câteva decenii…de tranziţie! Un surogat de lume liberă, un «kitsch» al democraţiei populiste şi…originale, cu o economie de piaţă păguboasă, bazată pe furat, cu o comunicare publică bazată pe miniciună şi manipulare, cu deschideri electorale ieftine bazate pe iluzie şi pe aranjamente de culise, cu o sumă de spitale care iau foc şi în care mor oamenii pe capete, ceea ce ne demonstrează că România este ca o «bucătărie» cu vase nespălate şi cu munţi de gunoaie autohtone sau străine ce «adie» o duhoare sordidă în care predomină Psihologia fricii şi trauma bolilor psihice!
(VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA
