Examene de capacitate politică

471

bunila 003Una dintre principalele teme ale societăţii post decembriste a fost depolitizarea instituţiilor. Vechii conducători ai şcolilor, ai spitalelor, ai unităţilor economice de stat erau promovaţi la conducerea acestora, dacă aveau carnet de membru de partid şi, bineînţeles, dacă aveau o origine sănătoasă.

Nu este mai puţin adevărat că până a ajunge să fie conducători, aceşti oameni treceau prin furcile caudine ale aprecierilor tovărăşeşti. Ei trebuiau să aibă un C.V. de calitate şi să dovedească pricepere în cazul în care nu aveau pile, cunoştinţe, relaţii. Acum, în secolul XXI, nimic nu s-a schimbat în afară de calitatea conducătorilor, deoarece aceştia trebuie să aibă carnet de partid aflat la putere, suficiente pile şi resurse… care să înlocuiască relaţiile.

Numirile de altădată sunt înlocuite de concursuri (vorba vine!) profesionale şi de management. În baza acestei logici, competenţele se instalează pe coduri: roşu, galben şi, cu voia dumneavoastră, portocaliu. Perioada de administrare obţinută graţie acestui sistem, este de maxim patru ani, ceea ce n-ar fi foarte rău dacă, după încheierea mandatului n-ar urma interminabilele procese care obligă instanţele să se pronunţe asupra competenţelor şi unităţile să plătească simultan doi sau trei directori, deşi bugetul lor a intrat de mult timp la apă.

Pe de altă parte, există oameni a căror dorinţă de afirmare este atât de puternică, încât pentru a se instala în fruntea instituţiilor unde muncesc, acceptă orice compromis, inclusiv compromisul politic. O astfel de valoare metişată nu mai poate convinge pe nimeni cu eventualele sale performanţe.

Anomaliile acestui sistem sunt vizibile în domeniul administrativ, acolo unde şcoala de înalt-funcţionari publici din România aduce activiştii politici numiţi în funcţii… prin concurs, în stadiul de migratori judeţeni pe care Guvernul trebuie să-i plătească şi dacă nu fac nimic. De asemenea, este vizibil pentru toată lumea ce se întâmplă la nivelul SNLO, sau la nivelul şcolilor şi spitalelor din Gorj.

În locul managerului profesionist, care să gireze administrarea unei instituţii sau întreprinderi cu propria avere şi propria libertate, apar conducătorii contestaţi, care, aidoma miniştrilor, sunt puşi în funcţie de partid şi atunci când pleacă o fac liber de orice răspundere.

Consecinţele sunt dintre cele mai dezastruoase, unităţile conduse fiind falimentate, personalul deprofesionalizat şi ţinut într-o eternă stare de tensiune doar pentru că nişte amărâte de partide politice îşi întind tentaculele în zonele de importanţă şi concentrare socială, de unde cred că pot obţine câteva voturi în plus.

Această atitudine anti-constituţională ocupă un perimetru absolut discriminatoriu şi este condamnabilă în totalitatea ei, însă acum este necesară, pentru că fără ea peste tot s-ar instala haosul.

Comparaţi, însă, haosul indus de camarila guvernamentală, cu starea de siguranţă şi de confort social la care am visat acum 20 de ani, ca să puteţi înţelege cu ce se mănâncă democraţia originală din sublima noastră ţărişoară. Competenţele pe coduri de culori seamănă cu o urgenţă majoră, dusă într-o reanimare de unde lipsesc specialiştii.

Constantin Bunilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.