Militaru i-a provocat Stelei prima înfrângere

925

Antrenorul gorjean Dragoş Militaru a obţinut o nouă victorie în liga secundă cu Unirea Dej. Tânărul tehnician a învins-o în această rundă pe Steaua Bucureşti, echipa lui Daniel Opriţa suferind astfel primul eşec din campionat. Oaspeţii au condus în Ardeal după reuşita lui Vasile Buhăescu (11), dar eliminarea lui Valentin Bărbulescu (33) le-a făcut meciul greu ,,militarilor”. Împinşi de la spate de public, jucătorii lui Militaru au întors scorul, prin reuşitele lui Alin Burdeț (53) şi Mircea Manole (71). Principalul gazdelor şi-a felicitat elevii pentru victorie, una împotriva unei echipe cu un buget mult mai mare. ,,Am luat trei puncte, foarte importante pentru noi în economia clasamentului și pentru moral, după ultimele etape. Jocul a fost foarte bun, cu excepția primelor zece minute. Avem niște obiective ale vestiarului, ale clubului, pe care vrem să le îndeplinim și orice punct pe care îl adunăm pentru noi e foarte important. Diferența de bugete nu este de la cer la pământ, ci de la cer sub pământ mult. Pentru că bugetul nostru este unul de Liga a treia, nu unul de Liga a doua, în momentul acesta, dar atât am putut din punct de vedere al organizării financiare. Acești băieți sunt remarcabili pentru tot ce fac ei zi de zi, săptămână de săptămână, pentru că nu e ușor, dar au arătat astăzi că pot să se bată de la egal la egal cu oricine”, a declarat Militaru după meci. Două victorii, două egaluri şi două înfrângeri este bilanţul antrenorului gorjean cu Unirea Dej în acest debut de campionat.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.