Cei 42 de prefecți și subprefecți ai USR PLUS au transmis o scrisoare după ce premierul Florin Cîțu i-a demis în urma crizei declanșate în coaliția de guvernare. Ei l-au acuzat pe Cîțu că nu ia în serios actul guvernării, „ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie“. „Ca prefecți și subprefecți, ne-am făcut treaba până în ultimul moment. Am considerat că angajamentele luate în fața românilor sunt mai presus de orice criză declanșată de Florin Cîțu. (…) Gestul premierului de ne elibera din funcții fără explicații sau motive care să aibă la bază orice fel de analiză a performanțelor noastre ca prefecți ne arată, încă o dată, că premierul nu ia în serios actul guvernării, ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie. Ne-a arătat, totodată, că pregătirea profesională a fiecăruia dintre noi și aportul pe care l-am adus în tot acest timp în activitatea noastră nu contează pentru actualul premier”, se arată în textul scrisorii. Foștii prefecți și subprefecți spun că moțiunea de cenzură este „singura soluție” pentru depășirea crizei politice. Fostul prefect de Gorj, Corneliu Răducan Morega, spune că a încheiat „o etapă interesantă” din activitatea sa profesională. „Sper că am contribuit la o serie de schimbări care s-au produs sau care vor avea loc în perioada imediat următoare. Revin la activitatea mea de bază, de arhitect. Am încercat și sper că am și reușit un alt mod de abordare a problemelor, prin multe vizite în teren, unele dintre ele inopinate, discuții cu reprezentanții societăților care efectuează diferite lucrări de investiții, dar și o aprofundare a diferitelor situații care afectează condițiile de viață ale gorjenilor”, a transmis fostul prefect. Atribuțiile acestuia au fost preluate de subprefectul Marcel Iacobescu.
I.I.