Ansamblul Folcloric Profesionist „Doina Gorjului” a participat în perioada 17-20 iulie la Festivalul Internaţional de Folclor de la Samsun, Turcia. Un număr de 35 de membri ai ansamblului gorjean,dintre aceştia mulţi dansatori şi membri ai orchestrei au fost aplaudaţi la scenă deschisă. „Dansatorii noştri au fost consideraţi invitaţi de onoare, fiind declaraţi revelaţia festivalului”, ne-a declarat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului „Doina Gorjului”.
Dansatorii şi instrumentiştii au fost însoţiţi în Turcia de către conducătorii de grup, maşinişti şi şoferi.
Pentru că i-au încântat pe românii şi cetăţenii din oraşul din nordul Turciei, gorjenii au primit diplome de participare, şi multe aprecieri atât la nivelul unde s-a desfăşurat festivalul, cât şi în Gorj. Primăria oraşului Samsun a fost dispusă să plătească atât cazarea, cât şi mesele şi transportul celor de la „Doina Gorjului”, doar pentru a-i avea în spectacol. Pentru că anul trecut, deşi fuseseră invitaţi la acelaşi festival, gorjenii nu au putut onora invitaţia având deja programat un turneu în regiunile Italiei, turcii au insistat ca membrii „Doina Gorjului” să îşi programeze alte turnee.
Izabella MOLNAR