Victorie istorică pentru România Under 20

935

Jucătorul Universității Craiova, Ștefan Baiaram, a devenit primul marcator al României Under 20. Trupa condusă de Bogdan Lobonț a învins reprezentativa similară a Portugaliei cu 2-1, în cadrul unui joc amical disputat la Voluntari. Lusitanii au deschis scorul rapid, prin Paulo Agostinho (5), care a reluat în plasă centrarea lui Tomas Esteves. Echipa antrenată de Bogdan Lobonţ a reuşit egalarea în finalul primei reprize, când Ştefan Baiaram (45+2) a profitat de ieşirea greşită la ofsaid a oaspeților şi a înscris la centrarea lui Gabriel Buta. Victoria a fost adusă de Robert Mustacă (69 – penalty), după ce Bogdan Rotar a fost faultat de portarul Henrique Tavares.„Mă bucur că am reușit să câștigăm! Am început mai timorați, dar în repriza a doua ne-a zis Mister să avem mai mult curaj. Mă bucur că mi-am ajutat echipa, nu că am înscris eu. Mă bucur că fac parte din generația aceasta foarte bună, că s-a înființat U20 și avem ocazia să ne arătăm calitățile. Îmi doresc să joc cât mai mult la echipa de club, să devin om de bază, apoi, dacă mă ajută Dumnezeu, să ajung la naționala mare”, a declarat Ștefan Baiaram la finalul întâlnirii.Selecţionerul Bogdan Lobonţ a admis că are doar un mic merit pentru acest succes şi i-a lăudat pe elevii săi, care sunt dornici să aibă rezultate bune atât la naţionale, cât şi la echipele de club. Antrenorul a mai spus că la rândul său are aspiraţii înalte.„Am început mai temători, dar este normal. Sunt mulți care nu au evoluat împreună, cu excepția celor de la Farul. Acum s-au cunoscut, au jucat pentru prima dată împreună. Nu este vorba de încurajări. Ei au un talent și niște calități extraordinare. Sunt jucători inteligenți și pot să recunoască orice situație din teren. Elemente pozitive? Pot să încep cu faptul că sunt ca un burete, este o plăcere să ai asemenea jucători la dispoziție. Este meritul celor care i-au antrenat până acum. Noi nu am făcut prea multe. Prestația din a doua repriză este suficientă. Mai jos de această linie nu trebuie să coboare. Nu sunt niște puști. Sunt jucători care joacă la primele echipe. Sigur, nu trebuie să ne așteptăm de la ei să facă ce fac jucătorii consacrați. Sunt tineri, au drumul lor de parcurs. Pentru mine este continuare visului pe care l-am avut când m-am apucat de fotbal. Am început cu visul de a ajunge la națională, acum îl duc mai departe. E frumos deocamdată. Cu siguranță vor veni și eșecuri. E o chestie normală”, a declarat fostul portar al României. Astăzi, reprezentativa U20 va da piept cu Anglia, în deplasare, la St. George’s Park Stadium. Meciul începe la ora 16.00.

ROMÂNIA U20 – PORTUGALIA U20 2-1
Au marcat: Agostinho (5) / Baiaram (45), Mustacă (69)
ROMÂNIA U20: 23. Borbei – 2. Grosu (22. Duțu, 73), 5. Bîrzu (6. Ilie, 85), 24. Giafer, 4. Buta – 14. Ghindovean (21. Mărginean, 65), 8. Grameni , 10. Pănoiu (Cpt.) (16. Corbu, 65) – 11. Mustacă (20. Cristea, 85), 9. Andronache (19. Rotar, 65), 7. Baiaram (17. Bani, 73) Selecționer: Bogdan Lobonț.
PORTUGALIA U20: 12. Tavares – 14. Esteves (Cpt.), 3. Amaro, 4. Fernandes, 5. Rodrigues – 6. Daniel – 17. Guedes, 18. Carvalho (2. Cruz, 61), 19. Sousa (11. Pereira, 61), 10. Couto – 9. Agostinho. Selecționer: Emílio Peixe.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.