Mâine, 7 august 2021, o prăznuim pe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla, singura româncă trecută în rândul sfinţilor români care apar în calendarul creştin ortodox, între care trei sunt femei, iar numai una s-a născut şi a trăit pe meleagurile româneşti. Celelalte două personaje feminine cu acest rang din calendarul ortodox au origini în alte ţări, chiar dacă moaştele lor se găsesc acum în România, acestea fiind Sfânta Cuv. Parascheva şi Sf. Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş! Ridicarea ei la rang de sfântă a avut loc pe 20 iunie 1992, atunci când Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut şi proclamat sfinţenia Cuvioasei 
Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august. Sf. Cuv. Teodora s-a născut pe la jumătatea secolului al XVII-lea, în satul Vânători-Neamţ (lângă Târgu Neamţ), iar, tatăl ei era Ştefan Joldea Armaşul, paznic al Cetăţii Neamţului şi armaş, adică făuritor de arme pentru cei ce apărau vestita Cetate a Moldovei. Mama sa, al cărei nume nu este cunoscut, se îngrijea de cele pentru casă şi de buna creştere, în frică de Dumnezeu, a celor două fiice, Teodora şi Maghiţa (Marghioliţa. După ce sora ei a murit, Teodora s-a căsătorit, împotriva voinţei ei, la insistenţele părinţilor, cu un tânăr din Ismail (oraş din sudul Ucrainei de astăzi), iar, la un moment dat, a îmbrăţişat viaţa monahală, un rol important în deciza sa avându-l şi duhovnicului ei. La rândul său, şi soţul a luat calea călugăriei! Cuvioasa Teodora s-a retras în munţii Vrancei împreună cu stareţa ei, schimonahia Paisia, a cărei ucenică , unde se nevoiau singure, acoperite de mâna lui Dumnezeu, în post şi rugăciune, răbdând multe ispite de la diavoli, foame, frig şi tot felul de încercări! După ce stareţa a murit, Teodora s-a retras în munţii Neamţului, aproape de zona natală, unde s-a închinat mai întâi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ, iar stareţul a îndrumat-o la Sihăstria. A ajuns apoi în sihăstrie, în apropierea Schitului Sihla, unde, un sihastru milostiv i-a oferit Teodorei chilia sa, aflată aproape de schitul Sihla şi de o peşteră. Cu timpul i s-au rupt şi hainele, iar ca hrană avea doar măcriş, fructe de pădure şi alune, iar, în această nevoinţă a dobândit Cuvioasa darul rugăciunii de foc, care se lucrează în inimă, darul lacrimilor, al răbdării şi al negrăitei iubiri de Dumnezeu. Dar, atacurile turcilor au ajuns însă până la mănăstirile din nordul Moldovei, iar Sfânta Teodora s-a adăpostit în peştera ei din apropiere, unde rugăciunile au ajutat-o să scape de ameninţarea unei cete de otomani care ajunseseră chiar până la peşetera unde aceasta se ascunsese. Descoperind-o păgânii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mâinile lor şi în clipa aceea, prin minune, s-a crăpat stânca din fundul peşterii, cum se vede până astăzi, peştera de lângâ schitul Sihla a fost de altfel locul în care Sfânta Teodora s-a nevoit în ultimii ani ai vieţii sale. Atunci când a simţit că i se apropie sfârşitul, Teodora s-a rugat ca Dumnezeu să-i trimită un preot ca s-o împărtăşească, după care şi-a dat duhul, iar trupul a fost depus în peşteră. La 1830, familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, cel care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele sfintei într-o raclă şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. După ce a zidit o biserică nouă la moşia lui de la Miclăuşeni – Iaşi, a adus racla aici, iar mulţimea de credincioşi care a venit să se închine a primit ajutorul Cuvioasei. Însă, racla cu moaştele Cuvioasei Teodora au ajuns în anul 1856 la Kiev, după ce familia Sturza s-a înţeles cu stareţul Mănăstirii Pecerska să facă un schimb, primind veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Astfel, s-au înstrăinat moaştele Sfintei Cuv. Teodora din patria ei şi se păstrează în catacombele de la Pecerska, aşezate în raclă de mult preţ, pe care sunt scrise cuvintele în limbile română: «Sfânta Teodora din Carpaţi» şi slavonă: «Sveti Teodora Carpatina». În fiecare an, pe 7 august, la peştera şi chilia ei de la Sihla, credincioşii merg în pelerinaj!
Preot Paroh, Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
