Un consilier PNL a demisionat din Consiliul Județean Gorj: Aștept vremurile în care politica va fi pentru oameni

1512

Un consilier județean al PNL, Alexandru Hortopan, și-a dat demisia, ieri, având șase motive care au stat la baza deciziei sale. Alexandru Hortopan se declară dezamăgit că niciunul dintre proiectele sale nu a ajuns să fie votat în Consiliul Județean Gorj.

De asemenea, acesta a văzut o problemă și în PNL Gorj, menționând faptul că primarul PNL, Marcel Romanescu, nu are niciun fel de comunicare cu aleșii liberali din CJ.
Fostul consilier a preferat să se întoarcă la viața sa, fără să mai amestece politica în ceea ce face. Alexandru Hortopan este unul dintre profesorii Liceului de Arte din Târgu-Jiu, foarte apreciat de elevi și colegii săi profesori. Acesta a ajuns la concluzia că în politică nu există niciun principiu și, din această cauză, abuzurile din instituțiile publice se perpetuează în fața ochilor închiși ai politicienilor.

Nu se concretizează nimic
Iată care sunt motivele menționate de fostul consilier județean și pe care le-a făcut cunoscute pe pagina sa de socializare:
,,Am ales să mă retrag din funcția de Consilier Județean și mi-am depus demisia din următoarele motive:
1. A trecut aproape un an din mandat și nu se vede nicio urmă de speranță ca proiectele depuse de consilierii PNL să aibă vreo șansă să treacă (din păcate, contează doar culorile). Nu-mi doresc să treacă 4 ani și să nu am ce arăta.
2. Avem un primar nemulțumit de activitatea noastră, a consilierilor județeni, fără să fi încercat vreodată să aibă dialog cu noi și să avem o strategie comună. Iar când l-am căutat personal cu propuneri am rămas cu impresia doar că am deranjat și nu s-a concretizat nimic.
3. Nu pot să mă cobor la nivelul unor indivizi care au înțeles că politica înseamnă doar să jignești și să îți construiești electorat pe mizerii, nu pe realizări. (Lădaru, nea’ Caragea). Indivizi despre care nu are rost să vă spun eu nimic pentru că sigur știți dumneavoastră destule și nu mă pot înjosi să le răspund cu aceeași monedă.
4. Am o viață foarte frumoasă și liniștită pe care mi-am construit-o în mediul privat (unde poți rezista doar dacă faci bine ceea ce faci) și nu pot să permit să-mi bat joc de asta! Timpul este cea mai de preț resursă pentru mine și prefer să-l ,,cheltui” cu cine merită.
5. Nu am nevoie de influența unei funcții să subliniez când poliția face niște abuzuri, iar postarea cu pricina nu a făcut decât să-mi aducă la cunoștință o grămadă de alte persoane care au avut probleme cu respectivul agent (dar asta este deja altă discuție)…
6. Unii ne dorim realizări, nu neapărat funcții!
Astfel, nu pot decât să mă mulțumesc cu experiența ultimului an și să fac un pas înapoi cu speranța că vor veni totuși vremuri în care politica va fi pentru oameni și nu pentru ……”, a scris arhitectul pe pagina sa de socializare.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here