„Râul fără stele”

1299

Cheile Sohodolului, această veritabilă bijuterie a carstului gorjean, se întind pe o lungime de 12 km, între comuna Runcu şi punctul numit Poiana Contului. Pereții abrupți de calcar sunt întrerupți în două rânduri de bare de granit şi şisturi cristaline. Această alternanță geologică este şi cauza modificărilor hidrologice ale râului pe distanță parcurgerii cheilor.
Astfel, din Poiana Contului, o bună parte din apa Sohodolului se pierde în mai multe ponoare. Câțiva kilometri în aval, apa întâlnește primul prag de şisturi cristaline şi iese la suprafaţă prin izbucurile Picuel şi Pătrunsa. Pierzând altitudine, Sohodolul străbate un nou perimetru carstic, Cheile Vidrei, scurte, dar deosebit de spectaculoase, finalizate în punctul La Căldare. După o nouă zonă de şisturi cristaline, Sohodolul intră în ultima şi poate cea mai frumoasă parte a cheilor, străbătând Nările, două galerii ovoidale, şi tunelul natural La Cuptor, în apropierea căruia o cantitate apreciabilă de apă se pierde în peştera Gîrla Vacii, ca după un traseu prin întunecatele hotare ale lumii lui Hades să apară în izbucurile Vâlceaua şi Jaleş, din nordul comunei Runcu.
Peştera Gârla Vacii este localizată pe partea dreaptă a cheilor, la o altitudine de 320m, în apropierea drumului ce face legătura cu complexul turistic. Este o peșteră activă, modelată încă de apa râului Sohodol. Aceasta era cunoscută de localnici cu mult timp în urmă, dar prima explorare şi ridicare topografică a fost făcută în vara anului 1965, de V. Sencu şi B. Driga, din cadrul I.S. Emil Racoviţă Bucureşti, când a fost determinată şi poziţia peșterii faţă de izbucurile Vâlceaua şi Jaleş. Deşi este considerată o peşteră tânără şi cu o morfologie încă nedefinită, este interesantă prin faptul că prezintă unul din rarele cazuri de difluenţă subterană înregistrate la nivel naţional. Iniţial, apa Sohodolului curgea prin galeria din stânga (subfosilă), prin galeria Vâlceaua, către izbucul cu același nume. Deplasarea spre galeria din dreapta (activă) şi realizarea difluenţei cu galeria Jaleş indică o posibilă deplasare a cursului subteran.
Lungimea galeriilor ce au putut fi explorate până în prezent însumează 1436m. Interesant este şi faptul că, fiind în legătură directă cu Sohodolul şi, implicit, cu variațiile hidrologice ale acestuia, de la prima explorare şi până în prezent configurația galeriilor a fost într-o continuă schimbare, în sensul că viiturile ce apăreau pe Sohodol colmatau cu nisip unele galerii, deschizând în schimb pe altele, ce nu putuseră fi străbătute până atunci. De aceea, şi în ziua de azi, o explorare a peșterii poate oferi celor pasionați momente unice, precum şi posibilități de efectuare a fotografiilor subterane. Bineînțeles că toate acestea trebuie făcute în echipă, cu materiale şi echipament specific şi după o temeinică informare asupra condițiilor meteo, pentru a nu fi surprinși de viituri în timpul explorării.
Coborând în peșteră, după 10-12m întâlnim șuvoiul de apă ce se pierde din Sohodol şi pătrunde în galeria activă. Traversând apa, pătrundem în galeria subfosilă, a cărei podea este acoperită cu straturi de nisip şi material organic transportat de viiturile ce activează această galerie. Pe tot parcursul ei putem observa culoare de legătură cu galeria activă, unde se găsesc depozite de materiale aluvionare ce formează, în unele locuri, adevărate terase. După aprox. 150m, ajungem în galeria Vâlceaua şi, deplasându-ne în susul curentului apei, pătrundem în sala de difluenţă. Galeria activă începe de la intrarea apei în peşteră şi se termină în sala de difluenţă. Pe parcursul ei se pot întâlni praguri de 0,7-1m ce formează mici cascade. De asemenea, se pot observa câteva ramificații, unele spre galeria subfosilă, altele impenetrabile, probabil în legătură cu galeria Jaleşul. Din sala de difluenţă, râul subteran se bifurcă în două ramuri. Spre dreapta (S-V) pornește galeria Jaleş, care, după ce străbate masivul de calcar, iese la suprafață în izbucul cu același nume. Acesta, alimentat în continuare cu apele izvoarelor Albulescu, Balaurul şi pierderile Sohodolului din perimetrul Nările, formează pârâul Jaleş.
Spre stânga (S-E) pornește galeria Vâlceaua, ale cărei ape apar la zi în izbucul cu același nume sau Gâlciomiţa, cum mai este cunoscut în zonă. Galeria, în lungime de aprox. 350m, prezintă două sifoane (ce pot fi penetrate pe ape scăzute ori în perioadele de secetă severă, care pot apărea, după opinia hidrologilor, în medie odată la 7-10 ani), precum şi câteva ramificații, din care cea mai importantă este pe partea dreaptă şi unde o parte a apei pornește pe ea, dispare într-un sorb şi apare probabil în izbucul Jaleş. Ca parte integrantă a sistemului carstic Sohodol, peştera Gârla Vacii este foarte interesantă, putând oferi o multitudine de informații legate de evoluția formelor şi fenomenelor de eroziune. De asemenea, prin cercetarea Sohodolului în perimetrul pe care acesta îl străbate pe tărâmul întunecat al lumii lui Hades, ar putea fi descifrate o serie de enigme legate de circulaţia subterană a apei în carst.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.