Craioveanu vrea revanșa în fața ardelenilor: Cred că toți jucătorii au această dorință

822

Directorul de imagine al Universității Craiova, Gică Craioveanu, este alături de lotul alb-albaştrilor în cantonamentul din Austria. ,,Grande” a asistat la meciul pierdut cu rușii de la UFA (0-2), dar spune că rezultatele din amicale sunt prea puțin importante. ,,Eu am spus mereu, meciurile amicale nu contează, contează cele oficiale. A fost un meci tipic de pregătire cu UFA. Echipa a încercat să aibă posesia. Dinamica a fost destul de bună după atâta timp. Totuși, ei au fost mai inspirați decât noi. Am avut două ocazii, Ofosu și Markovic. Ei au marcat din prima. Un lucru bun este că am văzut puști talentați. Cred că e bună această amestecătură între cei tineri și cei experimentați. Sper să ajute echipa și să avem un sezon bun. Sper din tot sufletul să ieșim campioni,” a declarat Craioveanu. Fostul atacant al Științei crede că echipa are suficiente resurse să se bată cu forțele Ligii 1, iar campania de transferuri a fost una reușită. ,,CFR Cluj are experiență, FCSB are jucători talentați, iar noi avem puțin din amândouă. De aceea sunt încrezător. Sunt foarte mari premise. Avem un antrenor foarte bun, cu experiență. Mi-a dat senzația în anumite meciuri că este un antrenor perfect pentru Universitatea. Eu cred că sunt două, trei achiziții bune. A venit Lazar să le facă concurență lui Mirko și lui Popescu. Jucători cu experiență. A venit Găman, eu zic că aduce un plus de experiență, de știința jocului. A demonstrat. Eu zic că avem un mixt foarte bun între veterani și puști,” a spus Craioveanu. Oficialul doljenilor speră ca, pe 10 iulie, Craiova să-și ia o primă revanșă în fața CFR-ului. Campioana României este condusă acum de Marius Şumudică. „Supercupa este un trofeu important pentru noi, pentru ei și pentru orice echipă din România. E, practic, meciul care opune cele mai bune echipe ale sezonului trecut. Am încredere în băieți că vor ajunge la ora jocului inspirați și am încredere în Mister. Un meci ca ăsta îți dă un moral foarte bun pentru viitorul sezon. Îți demonstrează că ești la fel sau mai bun decât marii adversari pe care îi vom avea în acest an. Pentru unii mai este și dorința de revanșă, pentru că a fost acel meci pierdut din Supercupă, a mai fost și acea finală de campionat, în care ne puseserăm mari speranțe, mai ales după golul acela al lui Nistor, dar uite că nu a fost să fie. Cred că toți jucătorii au această dorință de revanșă. Aceasta trebuie dusă cu cap, nu să te arunci aiurea“, a conchis conducătorul oltean.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here