Eveniment editorial – NOVĂCEANUL – Bun ca o cireașă de iunie!

951

Publicația lunară independentă NOVĂCEANUL își continuă apariția și aproape că nu mă țin eu, cu recenzarea sa, de ritmul ce și-l impun minunații novăceni ce locuiesc acolo unde-au văzut lumina zilei sau cei de obârșie, ce-și trimit în fiecare lună creațiile spre a le vedea tipărite, în cele opt pagini total color, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Novaci, dar și al obștilor de moșneni din Novaci, Pociovaliștea și Cernădia.
Merită, cu prisosință, felicitările noastre scrise Constantin DĂRVĂREANU, redactor șef, Prof.univ.dr. Nicolae VINȚANU, redactor șef adjunct, Profesoara Alina ȚICU și Cristian GRECOIU, ambii redactori.
De această dată, ajunsă la Anul IX, Numărul 96, NOVĂCEANUL este la fel de bine scris, paginat și ilustrat, bucurându-se de o tehnoredactare cum numai foarte inspirata RODICA TEIȘI poate să o creeze, iar PRE-press&print: Tipografia ProdCOM din Târgu Jiu o face, spre lauda ei.
Dar m-am luat cu vorba și nu-mi pare rău. Poate doar de lipsa poeziilor, ceea ce nu cred că s-a mai petrecut la numerele precedente.
Pe vremea începuturilor mele într-ale gazetăriei, exista și un manual „Cinci coloane pe-a-ntâia”, semnat de regretatul profesor Henry Dona, fost Redactor șef adjunct la revista ilustrată, în acele timpuri, FLACĂRA, un fel de surată a OGONIOK-ului din fosta URSS.
De această dată, talentata Rodica Teiși, alege o modernă dispunere a coloanelor, când trei, când patru. Spre a ilustra cât mai frumos, deci elegant și convenabil NOVĂCEANUL.
Îmi va fi greu să trec în revistă toate articolele, știrile și eseurile din numărul pe iunie pentru că sunt multe și toate însemnate ca valoare publicistică. Chiar dacă pe pagina întâia se începe cu știrea „Întâlnire cu premierul Florin Cîțu”, realizată la Palatul Victoria, la care au participat parlamentarii și primarii PNL din județul Gorj, în rest nu se face politică. Tot pe prima pagină, Prof. Alina Ramona Țicu semnează superbul text „Zi cu dublă semnificație pentru români – Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor”, nu lipsește nici o scurtisimă relatare, însoțită de două ilustrații de la eveniment, despre ”Ziua Eroilor, la Novaci”, consemnată de D. Constantin.
Pe pagina a doua, se îmbrățișează două articole, ambele ilustrate foarte bogat, din care aflăm că „Absolvenții claselor a VIII-a și-au luat rămas bun de la școală”, spațiile fiind împărțite de Prof. Alina Ramona Țicu, Director al Liceului Teoretic Novaci, și scriitorul Constantin Dârvăreanu.
Tot publicistul Constantin Dârvăreanu glosează pe tema „Catedrala orașului Novaci, în prag de Înălțarea Domnului”, iar Prof.univ.dr. N. Vințanu semnează un studiu extrem de bine documentat despre ”Cuvinte ale dacilor în limbajul ciobanilor noștri”.
ȘCOALA – un construct axiologic ocupă aproape întreaga pagină a IV-a și este un eseu marca Prof.univ.dr. Nicolae Vințanu. Scormonitor în presa vremii, Constantin Greconiu regăsește și publică întocmai articolul „Dezvelirea Monumentului Eroilor din Novaci”, preluat din paginile ziarului „Gorjanul”, anul XVI, nr. 19-20/1939, pagina 3. Pagină ce se încheie cu relatarea „O călătorie plină de dezamăgiri”, a omului de cultură și bunului român Constantin Dârvăreanu. Om bun ca pâinea caldă, om care nu izbutește să fie dur nici atunci când ar avea motive.
Eseul bine scris și îmbibat cu tradițiile novăcenilor, intitulat „Sfârșit de iunie”, îi aparține Prof.univ.dr. Nicolae Vințanu. „NEDEIA” este o povestire a unui poet și prozator autodidact din Novaci, a cărui semnătură apare în chenar negru – ION FLOREA, semn că a plecat la Domnul mult prea devreme.
O pagină – a VII-a – e închinată de Constantin Dârvăreanu primilor săi învățători, dar și altor dascăli din Novaci, în textul „5 Iunie – Ziua Învățătorului”. Ca unul care a slujit cultura novăceană întreaga viață, Constantin Dârvăreanu ne prezintă „Ansamblul „Nedeia” – purtător de cultură și civilizație românească”.
Un eseu plin de spiritualitate „Despre FERICIRE” ne oferă același om plin de har și neobosit cărturar Constantin Dârvăreanu, eseu ilustrat strălucit cu o imagine a Artistului imaginii Prof. Nicolae FILIȘ, denumită, pe bună dreptate, „Aurul toamnei”.
Ca un neobosit reporter frenetic, veșnic tânărul Constantin Dârvăreau ne oferă știrea „Transalpina Challenge Rânca”, bineînțeles ilustrată cu două fotografii de la fața locului.
E așa de bună publicația despre care v-am povestit mai sus, încât, iertați-mă, pare că seamănă cu cireșele rumenite ale lunii iunie.
Căci cireșele lunii mai, de regulă, mai ales anul acesta, au fost ba zemoase și apoase, ba bătute de piatră.
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.