Lovitură pentru primării! Nu mai sunt bani pentru PNDL 2! UAT-urile din Gorj, puse să plătească din bugetul propriu

1886

O circulară transmisă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, adresată beneficiarilor de PNDL, a ajuns, în acest zile, la primăriile din Gorj. În cuprinsul documentului se comunică faptul că ministerul a epuizat creditele bugetare alocate PNDL, pentru anul în curs. Astfel, primăriilor care au investiții pe PNDL, sunt anunțate că pot deconta bunurile achiziționate, serviciile prestate și lucrările executate din surse proprii sau, cel mai rău, primarii sunt sfătuiți să sisteze lucrările în vederea neînregistrării de arierate.

Ministrul Dezvoltării pune bombă la primăriile din Gorj care au proiecte în derulare pe PNDL 2. Brusc, la două luni de la aprobarea bugetului, primăriile sunt anunțate că nu mai sunt bani pentru proiectele care au contracte de finanțare semnate, dar și faptul că, dacă între timp ministrul găsește bani aferenți acestui program, în cursul acestui an, acest lucru le va fi comunica UAT-urilor, ca și reluarea transferurilor financiare. Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, anunță că a primit și el aceasta comunicare șocantă. Edilul spune că instituția pe care o conduce are în derulare pe acest program trei investiții, la două grădinițe și la o școală, finalizate în proporție de 99%, cu facturi emise de constructori de aproximativ cinci miliarde de lei vechi și cu cota primăriei achitată aproape în totalitate. Primarul Morega nu înțelege însă cum acești politicieni pot lua astfel de decizii la jumătatea anului, când bugetul a fost aprobat cu nici trei luni în urmă.
Edilul susține că nu știe cum va achita facturile primite de la constructori și că situația este dramatică la nivelul Gorjului, dar și a întregii țări. Motru se află într-o situație oarecum mai bună, deoarece investițiile în cauză sunt aproape finalizate, în schimb aceasta decizie haotică va distruge prestatorii de servicii, pe care primăria nu îi poate plăti din fonduri locale și care, clar, când vor afla de această decizie, vor înceta activitatea. ,,Se vede clar că avem miniștrii care ne conduc din birou, care nu au fost să vadă cum funcționează un șantier, ori să știe care sunt problemele cu care se confruntă administrațiile publice, pornind de la lipsa fondurilor, la reduceri de cote și la punerea în câteva UAT-urilor a plății unor astfel de obligații etc.. Cu toate că acest program a fost lăudat și de actualii guvernanți, iată că i-au pus cruce cu acest anunț al ministrului Cseke, același pentru care problema UATAA nu este importantă. De altfel, nu am uitat când ministrul ne-a transmis, în scris, că această problema nu este o oportunitate. Este clar că Guvernul nu are soluții, fonduri necesare pentru marea dezvoltare anunțată, și, ce este mai rău, încurcă programele în derulare”, a spus edilul Morega. ,,Vor fi șantiere abandonate, firme care vor intra în insolvență, dar și procese între instituțiile publice și prestatori. Anunț însă de acum că dacă nu se plătesc facturile pe cele trei proiecte, Primăria va face acțiune în instanță împotriva ministerului, având în vedere că există un contract de finanțare care a stat la baza încheierii contractelor între Primăria Motru și prestatorii de servicii. Mai mult, atrag atenția că nu se ia în calcul că aceste contracte vor atrage după sine penalități de întârziere care, întotdeauna, au fost imputate UAT-urilor de către Curtea de Conturi”, a subliniat primarul PSD.
A. Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.