Ian Coll: ,,Echipa va fi mai pregătită, rapidă și rezistentă”

1083

Scoţianul Ian Coll (40 de ani), omul care conduce departamentul de pregătire fizică la Universitatea Craiova, poate să-şi implementeze metodele de antrenament de la începutul sezonului. Scoţianul a fost adus în această iarnă la Craiova, după ce Universitatea a cedat fără drept de apel un meci cu FCSB. Scorul de atunci, 0-2, a fost considerat blând chiar de oficialii oltenilor, care au recunoscut că formaţia din capitală a fost net superioară din punct de vedere fizic. „A fost un moment bun, dar și dificil când am ajuns aici. Am venit în mijlocul sezonului, am putut doar să acomodez jucătorii cu metodele mele de pregătire,” a spus Coll, care a lucrat pentru Celtic Glasgow, dar și pentru Ludogoreț Razgrad. Coll a ales Craiova după o discuţie cu finanţatorul Mihai Rotaru şi a declarat că obiectivul este cât se poate de clar: câştigarea campionatului. Pentru acest lucru, scoţianul a admis că mai are de muncă. Primii pași se fac pe pământ austriac, unde oltenii sunt în cantonament. „Pentru preparatorii fizici este o perioadă foarte bună, întrucât putem lucra mult cu jucătorii. Putem să mărim intensitatea fotbalului pe care-l joacă fotbaliștii și să devenim mai buni, să fim mai buni decât în sezonul trecut. Înainte să vin aici, am văzut câteva meciuri ale Universității Craiova. Am fost fericit să vin, am văzut calitate. Am vorbit cu domnul Mihai Rotaru și are aceeași mentalitate ca a mea, să câștig campionatul. Orașul Craiova este mai mare decât cel în care am fost ultima dată, în Bulgaria. Lumea e prietenoasă și sunt fericit că sunt aici. Craiovei nu cred că îi lipsește nimic să câștige campionatul, dar trebuie să muncim mai mult. Am crezut și cred că Universitatea Craiova poate să câștige titlul. Vom lucra să corectăm lucrurile care n-au mers și să ne batem pentru campionat”, a povestit Coll. Preparatorul fizic a făcut apoi o analiză mai detaliată a ceea ce urmează pentru alb-albaştri. ,,Obiectivele mele sunt să fac echipa mai pregătită, rapidă și rezistentă. Vreau să pregătesc jucătorii pentru Liga 1, dar și pentru competițiile europene, deoarece acolo nivelul este mai bun. Sunt obișnuit să pregătesc echipe pentru meciuri în cupele europene. Sunt adeptul antrenamentului cu mingea, deoarece sunt patru elemente importante într-o pregătire: elementele tehnice, tactice, fizice și elementul mental. Un jucător nu este niciodată sută la sută în timpul unui sezon. Meciurile dau o oboseală, antrenamentele dau oboseală, iar obiectivul nostru este să gestionăm aceste situații.” Primul meci oficial are loc pe 10 iulie, când Universitatea evoluează împotriva campioanei României. „Noi vrem să câștigăm Supercupa. Vrem să câștigăm trofeul, să fim pregătiți sută la sută pentru meciul cu CFR Cluj”, a punctat Coll. Portughezul Rui Santos şi Daniel Ene sunt ceilalți preparatori fizici ai Universității Craiova. Jucătorii care au fost convocaţi la final de sezon la loturile naţionale, Andrei Ivan, Alex Cicâldău, Alex Câmpanu şi Ştefan Baiaram au ajuns în cantonamentul de la Neustift Im Stubaital şi s-au integrat în programul de pregătire. Craiova va disputa patru meciuri de verificare înainte de finala cu CFR Cluj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.