Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de inspector de specialitate, gradul profesional I, din cadrul Serviciului administrație publică locală și relația cu Consiliul local – Direcția informare, administrație public locală, organizare evenimente, administrativ din Aparatul de Specialitate al Primarului Municipiului Târgu-Jiu.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: să fie absolvent de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de licență drept, specializarea drept sau științe administrative; minimum 4 ani vechime în specialitatea studiilor. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 23 iunie 2021, ora 16.00 – termenul limită pentru depunerea dosarelor; 14 iulie 2021, ora 10.30 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi anunțate ulterior. Pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează; adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar