Supercupa 2021, ultima şansă pentru stadionul din Târgu-Jiu?

1055

Numele Stadionului Municipal din Târgu-Jiu a fost adus din nou în discuţie de presa centrală pentru a organiza Supercupa României în acest an. Meciul programat pe 10 iulie ar putea fi ultimul din ţară, cel puţin pentru câteva sezoane, care le pune faţă în faţa pe câştigătoarea Ligii 1 şi pe cea a Cupei României. După această ediție, președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că vrea să mute supercupa peste hotare, acolo unde există importante comunități de români. ,,În 2022 ne propunem să organizăm Supercupa României într-una din ţările cu comunităţi mari de români: Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Statele Unite sau Moldova. Oricare dintre aceste ţări poate să reprezinte o opţiune începând cu 2022. Planul iniţial era chiar anul acesta, în schimb pandemia ne-a dat peste cap”, declara Burleanu la finalul lunii mai. Potrivit informațiilor FANATIK, Supercupa României 2021, CFR Cluj – U Craiova, se va disputa pe arena din Târgu-Jiu. Deocamdată, FRF nu a confirmat informaţia. Cele două echipe au mai jucat pentru trofeu în 2018, atunci când ardelenii s-au impus chiar la Craiova, pe Stadionul ,,Ion Oblemeco”, cu 1-0. În ultimii ani, Supercupa României s-a jucat la Ploiești.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.