Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Bogdan-Laurenţiu Bratu, fost director al Direcției de Drumuri și Poduri Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. El ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de lei CNAIR, avansând în funcţie pe baza diplomei false şi încasând salariul în mod necuvenit. Bratu este anchetat și în Gorj pentru hărțuire sexuală.
„În urma administrării materialului probator, în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că, în perioada mai 2014 – prezent, ar fi indus şi menţinut în eroare Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA cu ocazia încheierii contractului individual de muncă şi ulterior prin modificarea succesivă a acestuia prin acte adiţionale (din 2014 până în 2021), prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licenţă emisă de Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, document de studii obţinut fraudulos”, au transmis procurorii.
Diploma de licenţă a fost desfiinţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în 16 martie 2016.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. s-a constituit parte civilă în dosar, cu suma de 1.037.057 de lei, reprezentând prejudiciul suferit.
În cauză s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a două bunuri imobile deţinute în coproprietate de către inculpat.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru soluţionare.
În 23 aprilie, Bratu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a propus Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti arestarea preventivă a acestuia. Ulterior, instanţa a dispus ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu.
Fostul șef al DRDP Craiova are însă probleme și la Gorj, unde o angajată a Secției Drumurilor Naționale Târgu-Jiu a depus împotriva sa plângere penală în care îl acuză de hărțuire sexuală. Economista a spus că fostul director i-ar fi făcut avansuri de natură sexuală pentru a-i mări salariul, acuzații pe care fostul șef al DRDP Craiova le-a negat.
I.I.