Sindicatele a peste 3.000 de oameni din CEO s-au aliat în afara federațiilor! – Cer reducerea vârstei de pensionare prin recunoașterea condiţiilor speciale de muncă

2966

Până în prezent, multe din sindicatele afiliate celor patru federaţii, Energetica, „Univers”, FNME şi Petrom, s-au aliat cu cei care au început protestul pentru recunoașterea condițiilor speciale de muncă şi reducerea vârstei de pensionare, început în urmă cu 18 săptămâni de liderii unor sindicate mai mici cum sunt Nicu Bunoaica, Constantin Creţan şi Manu Tomescu.

„Ne luptăm de doi ani pentru asta”
Alături de aceştia au venit şi o parte a liderilor vechi, care reprezintă câteva mii de oameni în Complexul Energetic Oltenia. Astfel, reprezentanții sindicali a peste trei mii de oameni care muncesc în Complexul Energetic Oltenia s-au solidarizat cu protestatarii din centrul municipiului Târgu-Jiu.
Ieri, şi Sindicatul Liber Turceni, condus de Eugen Iovan, cu 1.220 de membri, s-a alăturat celorlalte: Sindicatul Lignitul Oltenia, Solidaritatea 2013, Energia Rovinari, Renaşterea Jilţ, sindicatele de la Husnicioara, Craiova II şi Işalniţa.
„Încă un sindicat se solidarizează pentru recunoașterea CONDIȚIILOR SPECIALE DE MUNCĂ în care ne desfășurăm activitatea!!!
Mulțumim, pentru susținerea PLx75/2021 și a celorlalte revendicări Domnului Eugen Iovan- Sindicatul Energia Turceni!!! UNITATE!!!”, a anunțat pe pagina sa de socializare, unul dintre sindicaliştii protestatari, Vasile Tivig. Eugen Iovan a declarat. ,,Ne luptăm pentru acest proiect, de doi ani”.

Deputaţii Vâlceanu şi Pecingină vor vota proiectul de lege
Proiectul de lege urmează a fi supus votului după ce va fi analizat în comisia de muncă a Camerei Deputaților.
Parlamentarii PNL Dan Vîlceanu și Gheorghe Pecingină pare că s-au sucit, declarând la radio că vor vota, în plenul Camerei Deputaților, legea de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie. ,,Când va veni în plen, vom vota. Nu voi vota niciodată împotriva a ceva ce consideră gorjenii că este benefic”, a declarat, în emisiunea Interviurile Infinit FM, deputatul Pecingină. Acesta a adăugat, însă, că votul său și al lui Vîlceanu nu înseamnă că actul normativ va avea și susținerea Partidului Național Liberal.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here