Sorin Ion, secretar de stat pentru învățământ preuniversitar în Ministerul Educației, a declarat pentru educatieprivată.ro că anul acesta se pot organiza serbări școlare, dacă sunt respectate regulile. ”Anul acesta, se pot organiza serbări, câtă vreme sunt respectate regulile prevăzute în legislație. Existe reguli privind adunările. Dacă organizează serbările afară, e minunat, să facă afară, respectând regulile generale, adică să fie până la 500 de persoane. Dacă sunt organizate la interior, să respecte regulile respective. Nu văd de ce nu le-ar face. Dacă este o școală mai mare și se depășește numărul de 500 de persoane, serbările se pot organiza decalat, eventual pe cicluri școlare. Dacă limita de persoane este respectată, pot participa și părinții. E alt pas spre normalitate”, a explicat acesta pentru sursa citată.